A12 LIVE INTERN CE CITESTI AZI?- TOP CARTI THE BEST DIN VARĂ 30082025
CU CE CĂRȚI LAȘI VARA PENTRU TOAMNĂ?
- Ecologie și explorarea identității sunt cuvintele de ordine după vara anului 2025
- Helen Czerski, Tatiana Țibuleac și Isabel Allende ar putea fi autoarele verii 2025
- Recoltele povestirii de la citEști îți propun două teme de lectură: pasiune și investigație
- Peggy Guggenheim, Georgiana Țăranu și Yu Yoyo sunt nume pe care să le ai în vedere în această toamnă
Cum vara a început să își facă jocurile de trecere spre toamnă, ai ocazia să începi să te gândești ce cărți păstrezi din vacanță. Dar și cu ce lecturi să te pregătești pentru toamnă în 2025.
Ce cărți iei cu tine din vara lui 2025?
Lista completă o ai pentru fiecare lună în recomandările citEștioficial, dar aș începe cu „Blue Machine- cum modelează oceanul lumea”, Helen Czerski, (traducere Bogdan Ghiurco, editura Trei, 2025). E o carte care te invită să navigezi prin valurile situației și te va face să privești altfel apa de sub picioarele tale când mergi la plajă. Dar și după ce te întorci. De la curenții oceanici care transportă căldură ca niște super-autostrăzi acvatice, până la micile vietăți marine care ne oferă jumătate din oxigenul pe care-l respirăm (mulțumim, plancton!). Czerski îți dezvăluie secretele fascinante ale acestui gigant albastru. Oceanul influențează totul, de la vremea de mâine până la evoluția speciilor. E ca și cum ai afla că vecinul tău aparent banal e de fapt un supererou care salvează lumea în fiecare zi.
Apoi ți-aș arăta romanul „Când ești fericit, lovește primul”(editura Cartier, 2025) de Tatiana Țibuleac , autoarea care a făcut înconjurul Europei cu traducerile romanului său din 2017, „Vara în care mama a avut ochii verzi”, revine aici cu un nou volum. Este una dintre scriitoarele care și-au câștigat fani și în Basarabia dar și în România în ultimul deceniu. Când deschizi o cartea a ei știi că undeva, în poveste, ceea ce te sperie în materie de relații se dezvăluie ca uman și cald. Este al treilea roman al autoarei, la doar un an de la cel de-al doilea, „Grădina de sticlă”.
Și o să rămân la recomandări concentrate asupra autoarelor, cu „Eu sunt Emilia del Valle” de Isabel Allende (tradus de Cornelia Rădulescu, Humanitas, 2025). Ai aici o poveste de dragoste care urmărește o scriitoare tânără într-o călătorie în America Latină la finalul secolului XIX. La 300 de pagini, cu un personaj pe care o să te intereseze să îl descoperi și o poveste legată de autocunoaștere, e cartea care îți face vacanță de câte ori o deschizi.
Toamna citEști fascinație și investigație
Cred că este al treilea an când îmi organizez recomandările de la citEști sub tema Recoltele povestirii de la citEști. De data asta îți propun două teme de lectură: pasiune și investigație. Iar când spun pasiune prima carte care îmi vine în minte în această toamnă este „Confesiunile unei dependente de artă” de Peggy Guggenheim (traducere de Ciprian Șulea, editura Trei, 2025). O colecționară faimoasă și regină absolută a excentricității culturale, îți arată ce scurt e drumul de la pasiuni la gafe. Povestește nu doar cum a colecționat tablouri — ci și artiști, relații și zvonuri. Nu lipsesc întâlnirile cu Jackson Pollock, Max Ernst și Marcel Duchamp. Dar și strategia cu care a dat peste cap lumea artei moderne cu expoziții și colecții.
Și dacă vorbim despre surpriză, trebuie să vezi volumul de istorie care nu are cum să te lase indiferent. „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian” de Georgiana Țăranu (Humanitas, 2025) te ajută să înțelegi că istoria românească are momente și mai controversate decât cel de față. Ideologiile extremiste au revenit în discuțiile ultimilor luni, dar volumul Georgianei Țăranu îți arată ce paradoxuri pot să apară când te seduce o ideologie chiar și atunci când respingi multe dintre variantele ei opresive.
Și nu o să te las așa. Trebuie să închei cu o carte pe care încă nu am citit-o. Pentru că urmează să apară. „Pisici inexistente Studiu despre fluiditatea pisicilor sau ciudățenii despre pisici” de Yu Yoyo (Tradusă din limba chineză de Irina Ivașcu, Polirom, 2025) este o carte pe care o recomandă ingeniozitatea autoarei. Poetă și artist vizual din Sichuan, China, Yu Yoyo, are nevoie de numai 60 de capitole ca să te ducă pe granița dintre realitate și imaginație în relație cu felinele.
Asta ar fi o listă de propuneri pentru începutul toamnei: salvarea planetei, radiografii psihologice și istorice dar și povești pasionante din lumea artei sunt cheile care îți deschid perspectiva recoltelor povestirii în 2025.

