• Uniunea Europeană vrea să reia discuțiile cu Rusia
  • Angela Merkel este cea care își dorește invitarea lui Putin la un summit UE
  • Cancelarul german are sprijinul lui Emmanuel Macron

Uniunea Europeană pregătește o mișcare surpriză. Reluarea discuțiilor cu Rusia și chiar organizarea unui summit, la care să participe și Vladimir Putin. Angela Merkel este cea care își dorește invitarea lui Putin la un summit UE și e sprijinită și de Emmanuel Macron. Alți susținători ai acestei idei ar putea fi Italia și Ungaria.

Într-un document văzut de ambasadorii UE, se arată că UE și Rusia pot colabora pe schimbările climatice, lupta împotriva terorismului sau sănătate. Încălzirea relațiilor nu va fi însă văzută bine de Polonia și țările baltice. O discuție în acest sens va avea loc probabil la summmitul UE care începe miercuri. Potrivit Financial Times, mai multe țări au strâmbat din nas în fața inițiativei germano-franceze. Nu așa ar trebui rezolvate lucrurile, ar fi declarat un diplomat.

Cum s-a ajuns la această propunere?

Ideea vine la scurt timp după summitul Biden – Putin de la Geneva, de luna aceasta. Angela Merkel a fost aleasă să o propună pentru că menține relația cu președintele rus. Cancelarul german a vorbit cu Putin chiar și săptămâna aceasta. Așadar, revine ideea Statelor Unite că nu Rusia, ci China este adevăratul adversar acum.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Pe de altă parte, sancțiunile nu au dat roade. Din 2014, de la anexarea Crimeei, UE tot impune sancțiuni Moscovei și nu a obținut mai nimic. Un lucru care l-a enervate pe Emmanuel Macron, de altfel.

„Atât în cazul Belarusului, cât și al Rusiei, am ajuns la limita politicii sancțiunilor. În acest caz, declanșăm un conflict armat? Rupem complet relațiile? Am făcut asta deja. Mergem mai departe, dar în ce direcție?”, i-a spus Emmanuel Macron unui reporter în urmă cu câteva săptămâni.

Partenerii noștri