- „Strigătul” este una dintre cele mai cunoscute picturi din lume.
- Pictura „Strigătul” a fost realizată de artistul norvegian Edvard Munch.
- Experții în artă au confirmat că mesajul scris pe pictură îi aparține artistului.
„Strigătul” este una dintre cele mai cunoscute picturi din lume, al cărei autor este norvegianul Edvard Munch. Însă, această capodoperă conține și un mesaj ascuns, despre care experții în artă nu au aflat prea multe detalii până acum.
Advertisment
Mesajul scris pe pictura „Strigătul” este „A putut fi pictat doar de un nebun”, iar autorul acestei propoziții le-a dat mari bătăi de cap experților în artă. Potrivit The Independent, aceștia au stabilit că mesajul a fost scris chiar de către Edvard Munch. Mulți ani s-a crezut că aceste cuvinte au fost scrise de un împătimit al artei, care ar fi având ca scop vandalizarea picturii. Propoziția care nu se poate vedea cu ochiul liber a fost scrisă cu creionul, în stânga, în partea de sus a picturii.
Munch, o criză nervoasă în 1908
Noile teste efectuate de Muzeul Național al Norvegiei – folosind tehnologia pentru a analiza scrisul de mână și a-l compara cu scrierea din scrisorile și jurnalele artistului – au confirmat acum că aceste cuvinte au fost scrise chiar de Edvard Munch.
Recomandări
„Scrierea este fără îndoială a lui Munch”, a spus curatorul muzeului Mai Britt Guleng. Munch a creat patru versiuni ale picturii „Strigătul” – două în vopsea și două în pastel – împreună cu o piatră litografică din care au fost realizate mai multe tipărituri.
Când prima versiune a fost dezvăluită pentru prima dată, aceasta a provocat critici grele, împreună cu bârfe despre starea de sănătate mintală a lui Munch. Se crede că artistul, care a fost deranjat de reacțiile negative, și-a adăugat declarația pe pictură după prima sa expoziție. Munch a fost internat în spital după ce a suferit o criză nervoasă în 1908.
Partenerii noștri