• Harrison Ford a fost vizibil emoționat în momentul în care a primit un Palme d’Or onorific pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Cannes.
  • Actorul în vârstă de 80 de ani a participat joi, 18 mai, la premiera filmului Indiana Jones Dial of Destiny.
  • La sosirea la premieră, Ford a fost întâmpinat cu aplauze furtunoase, iar în spatele său, pe un ecran, a rulat o casetă cu cele mai bune interpretări ale sale.

Harrison Ford a ajuns aseară la Cannes pentru premiera mondială a filmului „Indiana Jones Dial of Destiny” , într-unul dintre cele mai așteptate evenimente ale festivalului de film de pe Coasta de Azur, potrivit presei internaționale.

,,Indiana Jones Dial of Destiny” ni-l arată pe Harrison Ford sfidând vârsta într-unul dintre cele mai așteptate blockbustere ale anului.

Starul, care a jurat că aceasta va fi ultima dată când va purta celebra fedora, a fost foarte emoționat atunci când Festivalul de Film de la Cannes i-a înmânat un Palme d’Or onorific pe scenă înainte de proiecție.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Sunt foarte emoționat de acest lucru” , a spus el după un colaj de clipuri din numeroasele sale filme de succes. ,,Tocmai mi-am văzut viața trecându-mi prin fața ochilor” . , a glumit Ford.

Actorul i-a mulțumit apoi soției sale, Calista Flockhart, în vârstă de 58 de ani, pentru că i-a ,,permis” să-și îndeplinească visele. ,,Să am ocazia de a lucra cu artiști precum [regizorul James Mangold], Phoebe [Waller-Bridge]… chiar și Mads [Mikkelsen]” , a spus el.

El a încheiat: ,,Sunt foarte mișcat de asta… Dar am un film pe care ar trebui să-l vedeți. Este chiar în spatele meu. Așa că dați-mi voie să mă dau la o parte și să vă mulțumesc din nou pentru asta. „

Reporterul Kyle Buchanan, de la New York Times, a postat pe Twitter un video cu discursul lui Ford.

Indiana Jones and the Dial of Destiny se lansează pe 30 iunie. Ford joacă alături de Waller-Bridge, în rolul finuței aventurierului, și de Mikkelsen, în rolul principalului antagonist, un fost oficial nazist.

Acesta este primul film Indiana Jones care nu este regizat de Steven Spielberg, care i-a lăsat regia lui Mangold. Spielberg a dezvăluit recent că a avut deja ocazia să vadă efortul lui Mangold și și-a dat verdictul.

Dial of Destiny este, de asemenea, primul episod al francizei de la Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull din 2008, care a fost criticat în mod derizoriu.

Citește și

Soluția lui Elon Musk pentru a nu-și mai trezi gărzile de corp atunci când trebuie să meargă la baie noaptea

VIDEO. O familie cu 4 copii a plecat din Franța spre Palestina cu o căruță trasă de un măgar. Au ajuns acum în Timiș

Spania lansează o aplicație care îi arată femeii dacă soțul face destule treburi casnice. Scopul este ca sarcinile să fie împărțite egal în familii

Partenerii noștri