• Programarea pentru etapa a treia începe pe 15 martie pe listele de așteptare
  • Andreea vrea să se vaccineze pentru a-și proteja familia, dar și pentru a călători
  • Nu avem deocamdată o dată exactă pentru debutul celei de-a treia etape a vaccinării

Ne apropiem cu pași repezi de startul programărilor la vaccinare pentru etapa a treia. Dacă nu lucrezi într-un domeniu esențial probabil că aștepți deja să te programezi. Andreea are 25 de ani, lucrează în comunicare și crede că vaccinul ne-ar putea da înapoi viața dinaintea pandemiei.

„Îmi doresc să mă vaccinez din mai multe motive, cel mai important este pentru siguranța mea și a celor din jur. Pentru părinții mei, pentru bunicii mei, pe care îi vizitez destul de frecvent, dar și pentru ceilalți oameni. Să putem călători din nou și să ne putem relua viețile noastre cu care eram obișnuiți acum un an de zile”, spune Andreea.

Deși mai sunt doar 9 zile până la startul programărilor, încă nu știm când va începe vaccinarea efectivă. Prietenii Andreei lucrează în domenii esențiale și au fost vaccinați deja. Ea așteaptă startul campaniei și speră să prindă loc cât mai devreme.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Chiar astăzi am fost la medicul de familie și am discutat inclusiv această problemă și răspunsul pe care l-am primit a fost să urmăresc intr-adevar platforma, să-mi fac deja cont și să fiu foarte atentă pentru că cererea pentru avccin este foarte mare și există foarte mulți oameni care vor să se programeze”, a mai spus Andreea.

Dorință de vaccinare există, avem o dată de start pentru programare, dar nu și una pentru vaccinare.

Andrei Baciu îți spune că vom primi 2,6 milioane de doze de vaccin luna aceasta și alte câteva milioane în aprilie.

„Vaccinarea efectivă a celor din etapa a treia nu va începe pe 15 martie, va începe imediat ce se epuizează etapa a doua si avem suficient de multe doze să demarăm etapa a treia. Nu avem o dată concretă, vorbim cel mai probabil de luna aprilie, deci nu mai este foarte mult, motiv pentru care este oportună și chiar foarte utilă o astfel de acțiune, de activitate de lansare a unei liste de așteptare”, a explicat Andrei Baciu, secretar de stat.

Partenerii noștri