• Italia revine cu ofertele de case pentru doar 1 euro – de data aceasta cu o colecție de locuințe în regiunea sudică Molise.
  • Din dragoste pentru locul său natal, primarul Castropignano a realizat un proiect de recuperare a clădirilor vechi.
  • Prețul minim al renovării unei case din satul pitoresc ar fi de 30.000-40.000 de euro.

Cea mai recentă comunitate din Italia, care își oferă clădirile abandonate nou-veniților este Castropignano – un sat dominat de ruinele unui castel medieval, la aproximativ 200 de km de Roma, relatează CNN.

Spre deosebire de majoritatea localităților care scot la licitație clădiri vechi pentru 1€, Castropignano face acest lucru într-un diferit. Aici există aproximativ 100 de clădiri abandonate, dar în loc să vândă celui care oferă cel mai mult, primarul Nicola Scapillati vrea să încredințeze persoanelor interesate casa potrivită pentru acestea.

În loc ca cererile să fie preluate de autorități, Scapillati vrea ca cei interesați să-i trimită lui un e-mail direct, cu un plan detaliat despre cum intenționează să renoveze casa și ce ar dori să facă cu ea – dacă vor să locuiască în ea sau să o transforme în pensiune sau într-un magazin.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

De asemenea, cei interesați sunt încurajați să enumere orice cerințe au, cum ar fi, de exemplu, accesul persoanelor în scaune cu rotile. „Satul este mic și mașinile nu pot circula pe aleile înguste”, spune el.

Pentru a face acest lucru cât mai oficial, Scapillati a trimis notificări ambasadelor italiene din străinătate, informându-le cu privire la proiectul său.

Există, desigur, și anumite condiții. Cumpărătorii trebuie să renoveze proprietatea în termen de trei ani de la cumpărare și să plătească o garanție de 2.000 de euro, care le va fi returnată după finalizarea lucrărilor.

Mă doare să văd frumusețea vechiului nostru centru istoric afectată de cicatricea caselor care stau să se prăbușească”, spune primarul.

Proiectul a fost lansat în octombrie, când autoritățile le-au spus proprietarilor caselor abandonate că, dacă nu le renovează, din motive de siguranță acestea vor intra în proprietatea orașului. Până în prezent, mulți proprietari au fost de acord să își predea casele, din dorința de a evita costurile unei demolări.

Zeci de persoane interesate din Europa l-au contactat deja. Primarul speră că, prin sprijinul celor interesați de aceste case, satul își va recăpăta vivacitatea și va deveni totodată și mai sigur. „Mă doare să văd frumusețea vechiului nostru centru istoric afectată de cicatricea caselor care stau să se prăbușească”, spune primarul. „Este trist și periculos. Fără renovare aceste clădiri sunt o amenințare. S-ar putea prăbuși în orice clipă”.

Scapillati, a cărui familie a emigrat pentru a lucra în nordul mai bogat al Italiei, s-a întors din dragoste față de localitatea sa natală, pentru a salva arhitectura și tradițiile satului.

Castropignano nu este chiar un loc plin de viață – are doar un restaurant, un bar, o farmacie și câteva pensiuni. „Aici nu avem nimic măreț de oferit, cu excepția liniștii, a unei naturi pure, a aerului bogat în oxigen, a priveliștilor minunate și a mâncării fantastice, ideale pentru detoxifierea de stresul zilnic”, spune primarul.

Un trecut strălucitor

Castropignano a fost în trecut un centru feudal înfloritor, plin de artizani, negustori și călători care traversau Italia, protejat de un duce puternic.

Situat pe un deal stâncos din munții Apenini, Castropignano se află într-o regiune a Italiei în mare parte necunoscută turiștilor, la est de Lazio și între Abruzzo și Puglia, pe coasta sudică a Adriaticii. Lipsa vizitatorilor a contribuit însă la păstrarea autenticității sale rurale, făcând din Molise unul dintre cele mai bine păstrate taine ale Italiei.

Satul este plin de tradiții și mister. Există chiar și povești care dau fiori, despre păduri fermecate, pline de pitici și zâne, care cântă melodii triste la miezul nopții.

De aici se pot face excursii de o zi atât la Roma, cât și la Napoli, Castropignano fiind situat între cele două orașe. De asemenea, este la mică distanță de plajele celebre de pe coasta Adriaticii, precum și de munții acoperiți de zăpadă ai stațiunii de schi Campitello Maltese.

Scapillati spune că o renovare ar începe de la aproximativ 30.000-40.000 de euro. În Italia se primesc însă credite fiscale pentru lucrări ecologice și antiseismice.

Partenerii noștri