• Companiile vor fi nevoite să lase unele locuri libere în aeronave
  • Dacă avioanele zboară doar jumătate de locuri ocupate pierd bani
  • Blue Air și Tarom sper să primească un credit de salvare de 120 de milioane de euro

Zborurile cu avionul nu vor mai fi cum le știai. Inclusiv în ceea ce privește prețul. Dacă distanțarea socială se va aplica și în aeronave, atunci companiile aeriene vor fi obligate să păstreze un număr destul de consistent de locuri libere. Asta înseamnă mai puține bilete vândute, pierdere care ar putea fi compensată prin mărirea prețului.

Cum stau lucrurile îți explica Gheorghe Răcaru, fost CEO Tarom şi Blue Air: „Problema se pune că  pui un loc da, unul nu, dar nu mai ieşi la bani şi trebuie să vină un suport pentru acoperirea cheltuielilor, pentru că dacă te duci cu 50% din capacitate nu-ţi acoperi costurile”.

Ar fi mai ușor și pentru companiile aeriene, și pentru călători, dacă statul ar veni cu subvenții și compensații. Blue Air şi Tarom speră să primească un credit de salvare în valoare de 120 de milioane de euro.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri