- Grupul LVMH, din spatele Louis Vuitton şi Bulgari, a înregistrat venituri în scădere cu 27% în prima jumătate a anului
- În 2020, acţiunile LVMH au scăzut cu 3,1% pe bursă
- Preţul unei genţi Louis Vuitton poate ajunge până la 120.000 euro
Grupul francez LVMH, cel mai mare retailer de bunuri de lux din lume, grup care controlează branduri precum Louis Vuitton şi Givenchy, raportează pentru prima jumătate a anului venituri de 18,4 miliarde euro, în scădere cu 27% faţă de anul trecut. Pierderile LMVH vin pe fondul crizei COVID-19, care a forţat magazinele din întreaga lume să se închidă.
Advertisment
De asemenea, grupul lui Bernard Arnault producea o cincime din şampania vândută în lume, însă cererea a scăzut drastic din cauza petrecerilor şi a concertelor anulate şi din cauza cluburilor de noapte şi a restaurantelor care au fost închise.
În cele trei luni de criză până în iunie, veniturile LVHM au scăzut cu 38%, în timp ce analiştii se aşteptau la un declin de 42%. Iar veniturile obţinute de grupul francez din comercializarea de haine şi articole din piele s-au depreciat cu 37% în primele şase luni ale anului.
Recomandări
„Deşi au fost semne încurajatoare de redresare în mai multe activităţi ale grupului, veniturile au fost în special în scădere în Statele Unite şi Europa în timpul trimestrului”, a declarant compania, potrivit presei internaţionale.
Anul acesta, acţiunile LVMH au scăzut cu 3,1% pe bursă. Acum doi ani, Louis Vuitton a avut, în România, cele mai mari afaceri şi cel mai ridicat profit de la lansare: o cifră de afaceri de 34,3 milioane lei şi un profit net de 8,8 milioane lei, cu doar 12 angajaţi în magazin.
Brandul de lux produce şi în ţara noastră, la Cisnădie, lângă Sibiu, unde face încălţăminte şi componente pentru genţi. Preţul unei genţi Louis Vuitton porneşte de la 960 euro şi poate ajunge până la 120.000 euro.
- Documentarul „Super/Man”, marele câștigător la Critics Choice Awards. Ce premii a obținut
- De la „E.T.” la „Game of Thrones”, călătorești prin muzica filmelor tale preferate. Andrei Tudor transformă seara într-un spectacol al emoției
- Ești fan Harry Potter? În inima Budapestei poți avea o experiență inedită la restaurantul tematic inspirat din seria de filme
- Blake Lively și Kim Kardashian, în centrul atenției la Gala LACMA. Ce ținute au ales
- Unde mergi în vacanță în Europa? Time Out face topul celor mai underrated orașe europene
Partenerii noștri