• Nausica Mircea: Pe ulițele satelor unde colindam, spuneam cine sunt și-mi spuneau “știu cine sunteți dvs, dar noi votăm AUR”. Cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare, am spus că noi nu o să intrăm în Parlament, iar AUR va obține un scor pe care nimeni nu și-l va imagina.
  • Nausica Mircea: Piața de textile este blocată la nivel mondial. E normal pentru că pandemia, starea de urgență a închis tot. Toate stocurile de primăvară-vară din 2020 nu s-au vândut. În ianuarie anul acesta s-a făcut un calcul. Sunt stocuri de textile în depozite de aproximativ 160 miliarde de euro, deci marfă nevandabilă.
  • Nausica Mircea: Eu am sesizat prima dată că lucrurile nu vor merge bine la sfârșitul lui 2019, când aveam o comandă în fluxul tehnologic și nu ne ajungeau niște nasturi, accesorii din China. Importăm absolut orice. În China începuse criza. Wuhan, unde a izbucnit pandemia, este cea mai mare zonă de unde vin importurile pentru industria textilă.

Sâmbătă, 3 aprilie, Nausica Mircea, antreprenor și creator de modă, intră sub tirul întrebărilor și curiozității publicistului Ion Cristoiu.

Cine e Nausica Mircea? De unde provine numele său? Cum a fost experiența de candidat Pro Romania la parlamentare? Cum a ajuns să o îmbrace pe Viorica Dăncilă? Ce efecte a avut pandemia asupra industriei de confecții textile? Cum a fost influențată moda de pandemie? Care sunt tendințele în modă? Cum se fabrică o mască?

Sunt doar câteva din întrebările la care vei afla răspunsul în seara aceasta, de la ora 20.00, la Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri