• După un ritual străvechi, un primar mexican s-a căsătorit cu un aligator pentru a-și asigura belșugul.
  • Într-o ceremonie plină de culoare, cu muzică tradițională, nuntașii au dansat în timp ce îi strigau bărbatului să sărute reptila de șapte ani, botezată de localnici „micuța prințesă”.
  • Localnicii cred că reptila este o zeitate care o reprezintă pe Mama Natură, iar căsătoria ei cu liderul indigen simbolizează unirea oamenilor cu divinitatea.

Primarul unui orășel mexican s-a căsătorit cu mireasa sa, un aligator, în cadrul unei ceremonii pline de culoare, în timp ce muzica tradițională a răsunat și petrecăreții au dansat, implorându-l pe liderul indigen să marcheze evenimentul cu un sărut, scrie Reuters și Metro.

Primarul din San Pedro Huamelula, Victor Hugo Sosa, s-a conformat de mai multe ori în timpul nunții, aplecându-se pentru a-și pune buzele pe botul micului aligator, care fusese legat, probabil pentru a evita mușcăturile nedorite.

Ritualul căsătoriei datează probabil de secole în urmă, din vremurile pre-hispanice, în rândul comunităților indigene Chontal și Huave din statul Oaxaca, ca o rugăciune prin care se imploră pentru generozitatea naturii.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

,,Cerem naturii suficientă ploaie, suficientă hrană, ca să avem pește în râu” , a declarat Sosa, primarul micului sat de pescari de pe coasta aburindă a Pacificului din Oaxaca.

Oaxaca, situată în sudul sărac al Mexicului, este, fără îndoială, cea mai bogată în cultură indigenă a țării și este casa multor grupuri care s-au încăpățânat să își păstreze limbile și tradițiile.

Ritualul străvechi din San Pedro Huamelula, amestecat acum cu spiritualitatea catolică, presupune îmbrăcarea aligatorului sau a caimanului într-o rochie de mireasă albă, plus alte veșminte colorate.

Se crede că reptila de șapte ani, numită ,,micuța prințesă” , este o zeitate care reprezintă mama Pământ, iar căsătoria ei cu liderul local simbolizează unirea oamenilor cu divinitatea.

Pe măsură ce trâmbițele răsunau și tobele asigurau un ritm festiv, localnicii au purtat mireasa aligator în brațe pe străzile satului.

,,Îmi dă atât de multă fericire și mă face să fiu mândră de rădăcinile mele” , a declarat Elia Edith Aguilar, cunoscută drept nașa care a organizat nunta.

Ea a spus că se simte privilegiată că i s-a încredințat desfășurarea ceremoniei și a precizat că a petrecut mult timp frământându-se cu privire la ce va purta mireasa. ,,Este o tradiție foarte frumoasă” , a adăugat ea cu un zâmbet.

Citește și

Franța se pregătește pentru o a cincea noapte de violențe, în timp ce Emmanuel Macron își anulează vizita în Germania

Au ajuns mercenarii Wagner în Belarus? Imagini din satelit cu o posibilă tabără militară

Echipa feminină de tenis de masă a României, medaliată cu aur în finala Jocurilor Europene 2023 din Polonia

Partenerii noștri