• Un artist în vârstă de 37 de ani al celebrului teatru rusesc Balşoi a murit pe scenă, sâmbătă, informează BBC.
  • Este vorba despre un accident ce a avut loc în timp ce se schimbau decorurile în cadrul unui spectacol de operă, spun reprezentanţi teatrului.

Reprezentanţii Teatrului Balșoi spun că evenimentul a fost oprit imediat iar spectatorilor li s-a cerut să părăsească sala, conform BBC.

Camerele de supraveghere arată cum artiştii care jucau în spectacolul de sâmbătă seară se rugau de angajaţii teatrului să ridice decorul de peste tânărul zăcut la pământ.



Actorul a fost strivit de un decor care a căzut, scrie presa rusească. Se pare că bărbatul se îndrepta în direcţia greşită pe scenă în timp ce decorurile coborau, aşă că a fost prins sub unul dintre acestea. Colegii săi de scenă au încercat să-i ofere primul ajutor. Totuşi, acesta a decedat înainte ca ambulanţa să ajungă.

Actorul juca la Teatrul Balşoi din anul 2002.

Spectatorii au scris despre tragicul incident pe reţelele de socializare, precizând că iniţial au crezut că accidentul este un act regizat din cadrul spectacolului.

Nu este singurul eveniment tragic care se întâmplă pe scena celebrulu teatru. În anul 2013, un violonist consacrat a murit după ce a căzut în loja orchestrei.

În 2011, artistul de balet Pavel Dmitrichenko a fost condamnat la şase ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de organizarea unui atac cu acid asupra directorului artistic al companiei, Sergei Filin, în faţa casei sale din Moscova, afectându-i grav vederea acestuia.

Actorul a fost strivit de un decor care a căzut, scrie presa rusească. Se pare că bărbatul se îndrepta în direcţia greşită pe scenă în timp ce decorurile coborau, aşă că a fost prins sub unul dintre acestea.

Colegii săi de scenă au încercat să-i ofere primul ajutor. Totuşi, acesta a decedat înainte ca ambulanţa să ajungă.

Actorul juca la Teatrul Balşoi din anul 2002.

Spectatorii au scris despre tragicul incident pe reţelele de socializare, precizând că iniţial au crezut că accidentul este un act regizat din cadrul spectacolului.

Nu este singurul eveniment tragic care se întâmplă pe scena celebrulu teatru. În anul 2013, un violonist consacrat a murit după ce a căzut în loja orchestrei.

În 2011, artistul de balet Pavel Dmitrichenko a fost condamnat la şase ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de organizarea unui atac cu acid asupra directorului artistic al companiei, Sergei Filin, în faţa casei sale din Moscova, afectându-i grav vederea acestuia.

Partenerii noștri