- Slujba de la Westminster Abbey a început cu „Recunoașterea” , regele fiind prezentat poporului.
- Slujba se desfășoară în mai multe etape și se estimează că va dura puțin sub două ore.
- Charles este cel mai bătrân monarh care a preluat tronul britanic.
Slujba de la Westminster Abbey a început cu „Recunoașterea” , regele fiind prezentat poporului. O biblie este prezentată acum regelui Charles de către reverendul Dr. Iain Greenshields, moderator al adunării generale a Bisericii Scoției, scrie BBC.
Advertisment
„Pentru a vă păstra mereu în minte legea și Evanghelia lui Dumnezeu ca regulă pentru întreaga viață și guvernare a prinților creștini, primiți această carte, cel mai valoros lucru pe care îl oferă această lume. Aici este înțelepciunea; aceasta este legea regală; acestea sunt oracolele vii ale lui Dumnezeu.” , i-a transmis acesta monarhului.
Slujba se desfășoară în mai multe etape și se estimează că va dura puțin sub două ore.
Recomandări
În prima etapă, recunoașterea, Regele Charles al III-lea este prezentat „poporului”, conform unei tradiții care datează din epoca anglo-saxonă.
S-a născut pentru a fi rege. Se așează pe tron la 73 de ani. Charles este cel mai bătrân monarh care a preluat tronul britanic. Povestea lui de viață, problemele sale de familie și încercările de intruziune în trebuile guvernamentale sunt notorii.
Aura monarhiei britanice nu se va schimba în acest weekend.
Despre rege și încoronare îți spune profesorul de istorie, Doru Grădinaru. Ce semnifică această schimbare de putere?
„Fără doar și poate asistăm la un eveniment deosebit de important, nu a mai avut o asemenea încoronare de 70 de ani . Un asemenea eveniment cu desfășurare de forțe nu a mai fost de la înmormântarea lui Winston Churchill. Britanicii, în momentul de față, sunt într-o poziție destul de interesantă, mulți dintre ei regretă Brexit-ul. Marea Britanie este foarte implicată în conflictul din Ucraina, deci vedem o situație foarte complexă.”, a precizat Grădinaru.
„Nu avem nici cifre oficiale care să ne spună cât anume s a cheltuit cu acest eveniment. Se vehiculează încasări de 1 miliard de lire sterline la bugetul de stat.”
„Spre deosebire de momentul încoronării Reginei Elisabeta a II-a, Casa Regală este mai aproape de cetățeanul de rând. ”
Partenerii noștri