- O serie de fotografii originale ale NASA din timpul misiunilor Apollo au fost vândute pentru suma totală de 171.831 de dolari.
- Printre cele 74 de fotografii private din misiunile Apollo 8-17 se numără și celebra fotografie cu mersul pe Lună al lui Buzz Aldrin.
- Aceasta a fost realizată în timpul primei aselenizări cu echipaj uman, în iulie 1969.
O serie de fotografii originale ale NASA din timpul misiunilor Apollo au fost vândute pentru suma totală de 1,16 milioane de coroane daneze (171.831 de dolari) în cadrul unei licitații desfășurate miercuri, 9 martie 2022, la Copenhaga, notează Reuters.
Advertisment
Printre cele 74 de fotografii private din misiunile Apollo 8-17 se numără și celebra fotografie cu mersul pe Lună al lui Buzz Aldrin în timpul primei aselenizări cu un echipaj uman, în iulie 1969, care a fost vândută pentru 52.000 de coroane.
Fotografia cu Buzz Aldrin în costum complet de astronaut și Neil Armstrong, care a făcut fotografia și care poate fi zărit în reflexia vizorului lui Aldrin, a apărut pe coperta revistelor National Geographic și Life în 1969.
Recomandări
Prima fotografie color de pe Lună
Prima fotografie color a primului răsărit al Pământului văzut vreodată de oameni, realizată în timpul misiunii Apollo 8 din 1968, a fost vândută la cel mai mare preț, de 88.400 de coroane.
Fotografiile originale de epocă ale NASA au fost emise în număr limitat pentru studiu științific și publicare în reviste internaționale.
„Ceea ce face ca această colecție să fie unică este mărimea colecției și faptul că nu vezi așa ceva pe piața globală de artă în fiecare zi”, a declarat Kasper Nielsen, directorul de vânzări și evaluare al Bruun Rasmussen, într-un interviu acordat pentru Reuters, înainte de licitație.
Casa de licitații a precizat că vânzătorul este un străin cu relații în Danemarca, dar nu a dezvăluit identitatea vânzătorului sau a cumpărătorilor.
Fotografiile au fost evaluate la o valoare cuprinsă între 1,3 milioane și 1,82 milioane de coroane.
Care a fost prima imagine de pe Lună?
Prima fotografie făcută pe suprafața Lunii a fost realizată de sonda sovietică Luna 9 în 1966, după 11 încercări nereușite în cei trei ani anteriori. Imaginile au fost transmise înapoi pe Pământ printr-un flux radio analogic, folosind un format identic cu sistemul Radiofax, agreat la nivel internațional și utilizat de ziare pentru transmiterea de imagini.
Partenerii noștri