• 15 ianuarie – 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale
  • Cu autocarul banii sunt la jumătate, dar face 7 ore
  • Cel mai mare cost al vieții din România este în București

Angela Carp, prezentator Aleph News, a purtat o discuție fictivă cu „Mihai Eminescu“ despre posibilitățile pe care le-ar avea dacă ar fi să se mute de la Iași la București, dar și despre costurile de trai pe care le-ar avea.

„Am ajuns astăzi în redacție și mi-am început ziua cu un mail de la Mihai.“

„Salut, Angela. Îți scriu să-ți zic că am fost admis la București și că o să pot să vin în redacție însă problema este următoarea

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„N-am cu ce veni. 100 de franci am pe lună. Din ce dracu să plec? Am și bagaje. Cu ce să transport aceste roiuri de avere, mobilă în sensul larg al cuvântului? Aș veni la București pe aripile lui Aeolos. Așadar, dă bani de drum și vin.“

„Mă gândesc să-i împrumut eu că este și ziua lui pe 15 ianuarie și ar fi la fix. Cu avionul ar face o oră și ar da, în medie, 210 lei plus 50 de euro, bagaj de cală suplimentar. Cu autocarul banii sunt la jumătate, dar face 7 ore, iar cu trenul… pentru data de 15 ianuarie, ce curse sunt disponibile de la Iași la București, cu trenul? Da, deci ar fi 90 de lei și 6 ore pe drum. Păi, cred că din cele trei variante, clar, cea mai bună este avionul.“

Variantele de drum Iași – București:

  • Avion – 55 minute, 210 lei (*bagaj cală suplimentar, 250 lei)
  • Tren – 6 ore, 90 lei
  • Autocar – 8 ore, 80 lei

„Cred că ar trebui să-l pregătesc și cu traiul de București. Măcar să știe câți bani i-ar trebui lunar. Mihai, am vorbit acum cu un agent imobiliar și mi-a spus că prețurile au scăzut. E un moment foarte bun să te muți în București, deci ar fi la fix. Cu 250 de euro îți iei o garsonieră în zona centrală: Piața Romană, Bulevardul Dacia, Strada Speranței. Prețurile astea nu erau la chirii, înainte de pandemie. Merg acum să mă întâlnesc cu un specialistul pe business. Tragem linie la toate cheltuielile pe care eu le-am luat în calcul și vedem cât te costă lunar să trăiești în București.“

Adelina Mihai, jurnalist Business: „Negociază-ți foarte bine pachetul salarial dacă vrei să te muți în București. Vei avea cheltuieli de cel puțin 1000, 1500 de euro net, pe lună. Este cel mai mare cost al vieții din România.“

Costurile traiului în București arată așa, cu aproximație:

  • Chirie (garsonieră zonă centrală) – 250 euro/1250 lei
  • Utilități – 500 lei
  • Produse alimentare + produse pentru casă – 1200 lei
  • Transport (taxi, uber) – 840 lei
  • Mâncare la birou – 600 lei
  • Socializare – 800 lei
  • Buget haine – 1200 lei
  • Țigări (1 pachet/zi) + cafea ”to go” – 870 lei

„În medie, traiul în București te costă 1500 euro/lună. Sunt dispusă să-ți împrumut banii ăștia, numai vino la București, că uite, cafea bună, mâncare bună, oameni grămadă. Șanse să avansezi în carieră și bineînțeles, să îți crești și câștigurile. Haide la București.“

Partenerii noștri