Peste 45.000 de investigații sunt în derulare împotriva indivizilor care i-au insultat pe membrii guvernului turc și pe președintele Recep Tayyip Erdoğan – 9.773 de procese s-au derulat în 2020, potrivit datelor publicate de Ministerul Justiției din Turcia.

Erdoğan, care este și liderul partidului de guvernământ AKP, s-a folosit intens de legile care interzic cetățenilor să insulte președintele sau oficialii guvernului pentru a-i pedepsi sau intimida pe critici și pe opozanții politici.

Orice persoană care îl critică pe Erdoğan poate primi o podeapsă de până la patru ani de închisoare, potrivit articolului 299 din Codul Penal, sau doi ani, potrivit articolului 301 al legii, care îi penalizează pe cei care îi insultă pe șeful statului și pe membrii guvernului.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Potrivit statisticilor, 9.773 de persoane, inclusiv 152 de cetățeni străini, au fost judecate sub incidența celor două articole în 2020. Printre ele, 290 de minori cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani.

În urma proceselor desfășurate, 1.519 persoane au fost achitate și 3.655 au primit pedepse cu închisoarea. În celelalte cazuri au fost acordate pedepse cu suspendare sau plângerile au fost retrase.

Până și liderul principalului partid de opoziție din Turcia, Kemal Kılıçdaroğlu, este pasibil de o pedeapsă de patru ani cu închisoarea după ce s-a referit la Erdoğan prin sintagma „așa numitul președinte”.

Partenerii noștri