TIFF 2020: 500 de oameni la „Primul mare festival din Europa” organizat în pandemie. Măsuri de siguranță implementate

TIFF-ul şi-a deschis aseară porţile pentru zece zile pline de proiecţii. Dacă vrei să vezi un film, trebuie să ştii că biletele se achiziţionează online.

Este primul mare festival din Europa care are loc în pandemie, a spus preşedintele TIFF-ului Tudor Giurgiu. În plus el a anunţat că documentarul „Colectiv” va fi nominalizat la Oscar.

Gala de deschidere a festivalului a avut loc aseară în Piaţa Unirii, cu doar 500 de persoane, fiind proiectat filmul „La Belle Epoque”.

Organizatorii au luat toate măsurile de siguranţă, iar dacă mergi la festival, un sistem inteligent îţi va măsura temperatura după ce faţa îţi va fi scanată.

„Primul mare festival din Europa”

„Mă bucur că suntem prezenţi în număr atât de mare. Suntem în tot Clujul de la curţi de licee, facultăţi, la Hoia, la Bonţida şi m-aş bucura ca oamenii să vină la film, să însemne petru ei o reîntoarcere la normalitate.

Cred că e primul mare festival care se întămplă. Nu doar în România, dar şi în Europa. Cel mai complicat a fost să ne gândim cum vom face în aer liber. Din fericire, vor fi regizori şi producători la Cluj. Va fi un festival al filmului românesc anul acesta”, a declarat Tudor Giurgiu, preşedinte TIFF.

Ce spun pasionații de cinematografie care au participat la gala de deschidere TIFF 2020

Participantă: E un pic mai special că e situaţia actuală, dar e organizat destul ok chiar.

Reporter: La ce film aţi venit?

Participantă: La „Belle Epoque” în această seară.

„Este mai neobişnuit, dar e cel mai corect să se respecte toate regulile”, spune o altă participantă.

„Am fost în fiecare an. Sincer, aşteptam foarte mult petrecerea HBO din fiecare an, dar cred că de data asta o să sărim peste ea şi acum mă uit peste program”, mărturisește o altă pasionată de filme.

Exit mobile version