- Când foloseşti telefonul mobil stai cocoşat, iar coloana se deformează
- 50% din cazurile noi de cifoză sunt cauzate de poziţia incorectă a corpului când folosim telefonul
- Cei mai afectaţi sunt adolescenţii şi adulţii, până în 25 de ani
Foloseşti telefonul mobil zilnic, dar eşti atent şi la postura corpului? O să-ţi dai seama că ai tendinţa să stai cocoşat, iar acest lucru îţi deformează coloana, afecţiune care se mai numeşte cifoză.
Advertisment
Alexandru Lefter este kinetoterapeut în Iaşi de 13 ani şi spune că 50% din cazurile noi de cifoză, de la el din cabinet, sunt cauzate de poziţia incorectă a corpului, când folosim telefonul. Cel mai tânăr pacient care i-a călcat pragul are 8 ani. Adolescenţii sunt însă cei mai afectaţi şi adulţii care au până în 25 de ani.
90% dintre oameni stau cocoşaţi când se uită la telefon. Poziţia corectă este: telefonul la nivelul ochilor, astfel încât coloana să rămână tot timpul dreaptă.
Recomandări
Uite ce îți recomandă Alexandru Lefter, kinetoterapeut: „În momentul în care folosim telefonul într-o poziţie incorectă, zona cervicală, dacă se mută spre înainte, poate produce în cel mai bun caz, cifoză, sau cocoşarea. În cele mai grave situaţii, aceste discuri intervertebrale, pot ajunge să fie hernie de disc.
Pentru corectarea cifozei este acest exerciţiu: ridicăm braţele la nivelul pieptului, coatele la 90 de grade, umerii 90 de grade şi înapoi.
- Personajele din desene animate sunt în sărbătoare! Ziua Internațională a Animației
- Cum am ajuns de la bal la swipe? Cum arătau întâlnirile romantice acum 100 de ani?
- Tu știi de ce plângi de fericire? Explicația emoției „Kama Muta”
- Acum există „Digital condoms”. Cum funcționează „prezervativul digital”
- Un robot de mărimea unui bob de orez revoluționează medicina. Medicamentele, livrate direct în corp
Partenerii noștri