TAROM reia zborurile începând cu 2 mai. Amsterdam e prima destinație spre care poți zbura

Dacă ești nerăbdător să călătorești din nou, te va bucura vestea că TAROM reia zborurile începând cu 2 mai.

Amsterdam și Atena sunt primele destinații spre care vei putea zbura pe 2 și 4 mai, iar în următoarele zile vei avea mai multe opțiuni: pe 6 mai vei putea călători spre Paris, Frankfurt, Amsterdam, iar pe 8 mai poți rezerva bilete şi spre Munchen.

Totuși, comisarul european pentru transporturi Adina Vălean crede că sunt necesare nişte măsuri de distanţare socială pentru a relua zborurile, care însă nu au fost alcătuite momentan.

Companiilor aeriene româneşti Blue Air şi TAROM li se va acorda câte un credit de salvare după ce au solicitat în trecut 130 de milioane de euro pentru a trece cu bine peste criza generată de coronavirus.

Sursă foto: Alexandra Pandrea/Mediafax Group

Exit mobile version