- Jumătate dintre europeni ar vrea să fie liberi să își poată îmbunătăți aspectul prin realitatea augmentată
- 12% dintre europeni s-ar opune să lucreze cu o persoană augmentată
- Studiul a fost făcut pe 6.500 de adulţi din şapte țări din Europa
Ce-ai spune dacă ți-ai putea îmbunătăți aspectul prin realitatea augmentată? Să știi că jumătate dintre europeni ar vrea să fie liberi să facă asta, arată un sondaj făcut de firma Kaspersky.
12% dintre europeni s-ar opune să lucreze cu o persoană augmentată. Asta pentru că se tem că ar putea avea un avantaj asupra lor, la locul de muncă. Aproape doi din cinci adulţi europeni, adică aproape 39%, se tem că augmentarea umană poate crea inechități sociale.
Majoritatea participanților la sondaj au spus că ar accepta ca un membru al familiei să folosească tehnologia augmentată pentru probleme de sănătate. 38% ar accepta un braț bionic, iar 37% – un picior.
Britanicii par să fie cei mai confortabili cu această posibilitate. În medie, cam trei din zece europeni, adică aproape 30%, ar oferi sprijin unui membru al familiei care a decis să folosească tehnologia de augmentare umană.
Studiul a fost făcut pe 6.500 de adulţi din şapte țări din Europa. Per total, aproape jumătate (49%) dintre europeni sunt fie „entuziasmaţi”, fie „optimişti” cu privire la o societate viitoare care ar include atât persoane augmentate, cât şi non-augmentate.