- Jumătate dintre copiii români spun că adulții din jur nu îi implică atunci când se iau decizii.
- Unul din cinci copii nu se simte liber să își spună opinia în fața părinților, iar unul din 2 e reținut să se exprime în fața profesorilor.
- Radu Leca: Copilul este transformat într-un confident
Jumătate dintre copiii români spun că adulții din jur nu îi implică atunci când se iau decizii. Asta arată noile date World Vision România. Mai mult decât atât, unul din cinci copii nu se simte liber să își spună opinia în fața părinților, iar unul din 2 e reținut să se exprime în fața profesorilor.
Radu Leca, psiholog, spune că avem de-a face cu o noțiune are car fi trebuit să fie îngropată de mult, aceea de a transforma copilul într-un confident în interiorul familiei. „El refuză să-și mai și pună părerea, respectiv el știe orice despre adult despre adultul care l-a transformat într-un confident. Dar nu se poate exprima nici în prezența lui în totalitate, dar nici în prezența celorlalți adulți, respectiv profesorii sau celălalt părinte.”
„Când părinții transformă copii în proprii confidenți e greșit din punct de vedere al noțiunii de educație, dar și din punct de vedere al viitorului, fiindcă aceștia vor fi inapt din toate punctele de vedere”, explică Radu Leca.
Citește și