Starship SN5 a efectuat cu succes primul test de zbor. Ce planuri de viitor are Elon Musk pentru omenire

SpaceX se poate lăuda cu un succes în ceea ce privește primul test de zbor al prototipului Starship. După luni de amânări și teste nereușite, un prototip Starship își ia zborul, pe 4 august 2020, relatează Space News.

Altitudinea la care ar fi trebuit să ajungă nava, Starship SN5, era de 150 de metri, însă SN5 nu a reușit să atingă targetul. Zborul a fost declarat, totuși, un succes.

Nava a fost propulsată de un singur motor Raport, s-a ridicat de la sol, a zburat timp de 45 de secunde, apoi a aterizat, nu înainte ca cele 6 picioare de sprijin să se deschidă și să asigure navei SN5 stabilitate în momentul în care atinge solul.

Totuși, testul pare că s-ar fi confruntat cu câteva probleme minore: câteva resturi s-ar ridicat în aer imediat după ce nava s-a ridicat de pe platformă, iar o parte a motorului Raptor părea să ia foc pe măsură ce SN5 ateriza. Din fericire, niciuna dintre acestea nu a afectat zborul lui Starship SN5.

Elon Musk a fost mulțumit de test, mai ales că a avut o serie de postări pe Twitter în care și-a arătat entuziasmul față de explorarea altor planete și a vorbit despre viața multi-planetară în cadrul unei conferințe de presă.

„Vom merge pe lună, vom avea o bază pe lună, vom trimite oamenii pe marte și vom face viața multi-planetară. Ziua aceasta anunță începutul unei noi ere”, a spus Musk într-o conferință.

Exit mobile version