• Un sondaj realizat în cadrul grupului media Aleph News-Mediafax-Ziarul Financiar arată starea presei astăzi.
  • De ziua presei, am dorit să aflăm câtă încredere mai are publicul în jurnalişti.
  • 86,29% din respondenţi cred că o presă slabă îi poate expune la abuzuri din partea puterii, iar 34% au încredere în jurnalişti.
  • O altă concluzie a sondajului este că jurnaliştii sunt cei care trebuie să-şi asigure independenţa editorială, iar cea economică, în colaborare cu proprietarii de media.

Dacă ţi-ai pierdut încrederea în presă, atunci noi suntem aici tocmai pentru că ştim că este important să reconstruim o relaţie solidă.

Pe Aleph News, pe Mediafax şi Ziarul Financiar am derulat un chestionar cu întrebări de bază, în care să aflăm care mai este locul presei în România, în 2021. 

O lecţie ne-a dat publicul, la 31 de ani de la câştigarea libertăţii, în care liberatea de exprimare este aproape axiomatică, intrinsecă cu democraţia, iar jurnalismul alternativ de la Facebook, Twitter şi alte platforme sociale coexistă, în paralel, cu presa instituţionalizată.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Sondajul arată că încrederea în jurnalişti este substanţială. La capitolul încredere, jurnaliştii şi antreprenorii strâng 70% din totalul meseriilor din societate. Topul încrederii arată astfel: antreprenori 36%, jurnalişti 34,61%, ONG-işti 16,68%, procurori 11, 67% şi politicieni 1,04%.  

Potrivit sondajului, o presă slabă nu te fereşte de abuzuri, te expune la abuzuri, mai ales din partea puterii. Într-o proporţie covârşitoare, 86,29% cred că o presă slabă îi expune la abuzuri din partea puterii, iar principalii piloni pe care se sprijină o presă puternică sunt: profesionalismul jurnaliştilor 34,80%, trusturile media independente financiar 25,91% şi societatea cu tradiţie democratică 20,48%.

În opinia publicului, jurnalistul şi patronul de media trebuie să-şi ceară dreptul de a exista în democraţie. Presa nu trebuie subminată economic, iar proprietarii de media trebuie să se asigure că presa e puternică şi stabilă din punct de vedere economic. Potrivit sondajului, proprietarii de media 34,82% şi jurnaliştii 24,04% ar trebui să se asigure că presa e independentă financiar.

Pe 3 mai, în fiecare an, peste tot în lume este sărbătorită Ziua Mondială a Libertăţii Presei, zi dedicată din 1993 de către ONU. 

În această zi este esenţial să conştientizăm cât de important este dreptul la liberă exprimare, drept care în multe locuri a fost câştigat cu greu, iar în altele încă nu este complet câştigat.

Chestionarul a înregistrat urmatoarele rezultate:

1. O presă slabă vă expune la abuzuri din partea puterii?

  • Da 86,29% (3588)
  • Nu 6,28% (261)
  • Nu mă interesează 7,43% (309)

2. Cine credeţi că ar trebui să se asigure că presa e puternică şi stabilă din punct de vedere economic?

  • Proprietarii de media 34,82% (1318)
  • Guvernele 9,51% (360)
  • Jurnaliştii 24,04% (910)
  • Parlamentul 15,83% (599)
  • Organizaţiile non guvernamentale 15,80% (598)

3. Care sunt principalii piloni pe care se sprijină o presă puternică?

  • Societatea cu tradiţie democratică 20,48% (1166)
  • Trusturi media independente financiar 25,91% (1475)
  • Jurnalişti profesionişti 34,80% (1981)
  • Public smart 8,43% (480)
  • Economie matură (dezvoltată) 8,61% (490)
  • Partide politice 1,77% (101)

4. În cine aveţi mai mare încredere?

  • Jurnalist 34,61% (1133)
  • Politician 1,04% (34)
  • Antreprenor 36,01% (1179)
  • Procuror 11,67% (382)
  • ONG-ist 16,68% (546)

Partenerii noștri