- Ziua de luni, 21 decembrie, este una specială pentru astronomie.
- Vor avea loc două evenimente unice în acest an: Solstițiul de iarnă și întâlnirea Jupiter – Saturn.
- Așa-numita „Mare Conjuncție” este un fenomen astronomic ce va fi vizibil astăzi, pentru prima dată după aproximativ 800 de ani.
Solstițiul de iarnă sau debutul iernii astronomice are legătură cu mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ca o consecință a mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui.
Advertisment
21 decembrie va fi cea mai scurtă zi din anul 2020. Începând cu această dată și până la 21 iunie, ziua va crește continuu, iar durata nopții va scădea.
Mai precis, durata zilei va fi de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti), arată datele Observatorului Astronomic „Vasile Urseanu”.
Recomandări
Anul acesta, evenimenul astronomic coincide cu „Marea Conjuncție” sau așa-numita „Stea de Crăciun” (care de fapt nu e o stea).
Sunt 400 de ani de când cele două planete au trecut atât de aproape una de cealaltă și 800 de ani de la ultima Mare Conjuncție.
Ce presupune, de fapt „Marea Conjuncție”
Mai precis, este vorba despre un fenomen unic: „Planetele Jupiter și Saturn se vor apropia aparent una de alta în seara de 21 decembrie, fiind vizibile ca un astru dublu pe cerul de seară.”, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Denumirea de „Stea de Crăciun” sau „Steaua Magilor” provine de la faptul că, de pe Pământ, cele două planete, apropiate fiind, vor părea o singură stea strălucitoare.
Astfel de fenomene astronomice s-au mai petrecut și în trecut. De aceea se crede că un eveniment astronomic de acest gen ar fi putut de fapt să îi ghideze pe cei 3 Magi din scena biblică, a nașterii din Betleem. Atunci ar fi putut fi vorba despre o conjuncție între Venus și Jupiter.
„Fenomenul poate fi văzut cu ochiul liber, foarte aproape de orizontul de apus. La București, Soarele va apune la ora 16:49, iar după ora 17 planetele se pot vedea cu ochiul liber. Se pot vedea până în ora 19, când apun.” au spus specialiștii de la Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Mai mult, ei recomandă să privim fenomenul „dintr-un loc de unde se poate vedea apusul Soarelui, pentru că orice clădire sau obstacol aflat înspre apus va ascunde planetele.”
Jupiter și Saturn vor mai fi aproape una de cealaltă peste 60 de ani
Cine ratează „Marea Conjuncție” din această seară, trebuie să știe că „următoarea dată când cele două planete se vor afla atât de aproape una de alta va fi pe 15 martie 2080, când se vor vedea înainte de răsăritul Soarelui, în constelația Capricornus.”
Întâlnirea istorică dintre Jupiter și Saturn și solstițiul de iarnă au fost marcate și de Google printr-un „doodle” special. Animația grafică a motorului de căutare este însoțită de mesajul: „Sărbătorim iarna 2020 și Marea Conjuncție!”.
Ce trebuie să știi despre solstițiul de iarnă 2020
Debutul acestuia va avea loc luni, 21 decembrie, de la ora 12.02.
Termenul de „Solstițiu” derivă dintr-un cuvânt latin care înseamnă „soarele oprit”. Atât solstițiile de vară, cât și cele de iarnă sunt evenimente astronomice care marchează mișcarea Soarelui și se schimbă în timpul zilei și al nopții.
Axa Pământului este înclinată la un unghi de 23,5 grade pe măsură ce se rotește în jurul Soarelui. Acest fenomen provoacă mișcarea Soarelui din emisfera nordică spre emisfera sudică și invers, aducând schimbări sezoniere în an.
Solstiţiul de iarnă, alături de echinocţiul de primăvară, cel de toamnă şi solstiţiul de vară, este unul dintre cele patru mari momente astronomice ale anului.
În trecut, românii îl celebrau în acestă zi a solstițiului de iarnă, pe zeul recoltelor, Saturn şi pe Mithras, zeul luminii.
În Regatul Unit, oamenii se adună în mod tradițional la Stonehenge, o construcție ce se estimează că datează din 2050 î.Hr., pentru a privi răsăritul și apusul de soare la solstițiul de iarnă. Anul acesta, din cauza pandemiei, adunarea nu va fi posibilă, dar evenimentul va fi transmis online.
Partenerii noștri