- Actrița Draga Olteanu Matei a încetat din viață la spitalul Sfîntul Spiridon din Iași.
- Draga Olteanu Matei avea 87 de ani
- Marea actriță a jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și a avut 100 de roluri în televiziune
- După moartea ei, reacțiile celor care au apreciat-o și au iubit-o nu au întârziat să apară
Ai aflat în această dimineață vestea tristă că actrița Draga Olteanu Matei s-a stins din viață, după ce starea ei se agravase fiind internată la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, din cauza unei hemoragii digestive superioare.
Advertisment
Acum, artiști și alte vedete, dar și politicieni, îi transmit câte un ultim omagiu. Iată câteva dintre mesaje:
Oana Pellea: „Tare drag i-a fost lui tata de ea“
„Draga de Draga. Tare drag i-a fost lui tata de ea. Tare dragă mi-a fost. Bunul Dumnezeu să o primească în Împărăția Sa“, a scris, pe Facebook, Oana Pellea.
Recomandări
Actrița Oana Pellea a postat alături de text și o imagine în care apare Draga Olteanu, alături de Amza Pellea, care te-au bucurat cu rolurile jucate în „Nea Mărin miliardar“, Veta și nea Mărin.
Alexandru Arșinel: „N-am să uit că renunța la aplauze ca să mă împingă pe mine pe scenă“
„A fost o foarte mare actriță, o persoană deosebită, cu o înzestrare pentru meseria asta a noastră. Era creatoare de scenarii, era artistă de film, îndrumătoare în domeniul teatrului. (…) O mare actriță. Am avut bucuria să joc alături de dumneaei, o parteneră extraordinară. N-am să uit că renunța la aplauze ca să mă împingă pe mine pe scenă, ca să acaparez succesul. De o generozitate extraordinară. E o mare pierdere pe linia marilor pierderi din ultimii ani. Mari artiști și actori dispar ușor, ușor. A realizat un succes deosebit și pe scenă și în film. Dar nu numai asta, o mare animatoare de teatru. Un om deosebit! Te gândești, de fiecare dată, să spui ceva special ca să încurci pe toată lumea. N-ai ce să spui! Decât că a fost o foarte mare actriță. Ce să inventezi despre Draga Olteanu Matei? Ea era așa cum era, era imensă“, a spus actorul Alexandru Arșinel, la Antena 3.
Teatrul de Revistă Constantin Tănase: Cu un har inegalabil, lasă în urma sa roluri memorabile în teatru, film și televiziune
„Draga Olteanu Matei s-a stins din viață. Reprezentantă a generației de aur a teatrului românesc, lasă în urma sa roluri memorabile în teatru, film și televiziune. Cu un har inegalabil, a jucat de-a lungul unei cariere prodigioase în zeci de filme și piese de teatru, inclusiv pe scena Teatrului «Constantin Tănase», și a făcut peste o sută de roluri în televiziune. Un om minunat, înzestrat cu un imens talent, inteligență și umor. «Nu trebuie să plângem. Cine ajunge la capăt scapă, deși ne dorim să mai fie ceva. E prea frumoasă viața pe pământ dacă știi să ți-o faci ca să mai fie ceva de trăit după» spunea, recent, într-un interviu de televiziune acordat Irinei Păcurariu. Drum luminat către stele, doamna DRAGA OLTEANU MATEI! Veți rămâne mereu în sufletele noastre!“
Victor Rebengiuc: „Se duce viaţa. Ne ducem“
„Îmi pare rău să aud că Draga Olteanu Matei a murit. Se duce viaţa. Ne ducem. Ne ducem, eu sunt unul dintre ultimii rămaşi din vechea generaţie. Ne vine rândul, nu am venit aici pentru vecie, cel puţin eu“, a spus Victor Rebengiuc pentru Libertatea.
Victor Ponta: Ar trebui să le recunoaștem talentul oamenilor din cultură cât timp sunt împreună cu noi
Victor Ponta a transmis un ultim omagiu pe Facebook: „Dumnezeu să o odihnească pe Draga Olteanu Matei! În această perioadă dificilă și nedreaptă pentru oamenii din Cultură ar trebui să nu îi abandonăm – ar trebui să le recunoaștem talentul, meritele și contribuția la viața noastră ca țară – cât timp sunt împreună cu noi (și nu postum)!“
Doru Todoruț: „Mi-a umplut sufletul și copilăria de bucurie“
Cântărețul Doru Todoruț i-a mulțumit pentru „copilăria plină de bucurie, de râs, de plâns, de teatru, de film“: „Drum lin spre Lumină, Draga Olteanu Matei! Mi-a umplut sufletul și copilăria de bucurie, de râs, de plâns, de teatru, de film.“
Iulia Albu: „Un asemenea talent nu moare niciodată“
Iulia Albu a subliniat faptul că Draga Olteanu Matei „nu a murit“, ci doar „a plecat“: „Draga Olteanu Matei a plecat dintre noi. A plecat, dar nu a murit. Un asemenea talent nu moare niciodată. În anul 1956 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale. A fost decorată în data de 30 mai 2002 cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler. În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României. O legendă construită pe studiu, talent și muncă. SINGURA REȚETĂ REALĂ“.
Monica Davidescu: „Drum lin printre stele, Draga Olteanu Matei! Îţi vom duce dorul“
Ministrul Culturii: „Anul acesta devine tot mai aspru cu noi și ne răpește oameni dragi“
„Anunțul medicilor de la Spitalul Sfântul Spiridon ne afectează pe toți. Anul acesta devine tot mai aspru cu noi și ne răpește oameni dragi, oameni care au scris istorie în România. Draga Olteanu Matei este unul dintre ei și e dureros că trebuie să ne luăm rămas bun. Am crescut urmărind rolurile sale, ne-am bucurat de interpretarea sa, am râs și plâns împreună. Să nu uităm nicio clipă să ne cinstim valorile“, a spus ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Marcel Vela: „A fost zâmbet, spirit, un OM genial, jovial, pus mereu pe şotii“
„Doamna Draga Olteanu Matei a părăsit astăzi scena vieții, dar rămâne în sufletele noastre ca unul dintre cei mai iubiți actori pe care noi, românii, am avut norocul și onoarea de a-l urmări cu zâmbetul pe buze. A fost zâmbet, spirit, un OM genial, jovial, pus mereu pe şotii, era pur și simplu un spectacol viu de erudiţie şi inteligenţă. Am învăţat de la doamna Draga să ne entuziasmăm în faţa unui discurs fără egal, dar mai ales în fața rolurilor emblematice cu care ne-a bucurat de-a lungul timpului și care vor rămâne moștenire poporului român“, a scris Marcel Vela pe Facebook.
Mihai Bendeac: „S-a mai stins o stea“
Mihai Bendeac a transmis mesajul „S-a mai stins o stea a cinematografiei românești“, alături de un video în care Draga Olteanu Matei joacă alături de Puiu Călinescu într-o scenetă a programului de revelion din 1989.
Partenerii noștri