• Guvernul ucrainean a început să recruteze ceea ce numește o „armată IT”.
  • Aceasta va fi formată din voluntari civili și își propune să respingă atacurile hackerilor ruși și să lanseze propriile contraatacuri cibernetice.
  • Viceprim-ministrul ucrainean Mykhailo Fedorov a chemat „talentele digitale” să se alăture efortului de rezistență.

Ca răspuns la atacurile cibernetice rusești care au însoțit invazia Ucrainei, guvernul ucrainean a început să recruteze ceea ce numește o „armată IT”.

Aceasta va fi formată din voluntari civili și își propune să respingă atacurile hackerilor ruși și să lanseze propriile contraatacuri cibernetice.

Viceprim-ministrul ucrainean Mykhailo Fedorov, care este și ministrul pentru transformare digitală al țării, a făcut un apel, într-o postare pe Twitter, ca „talentele digitale” să se alăture efortului de rezistență.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Rapoartele sugerează că mai mult de 275.000 de voluntari din întreaga lume au răspuns deja apelului, deși verificarea unei cifre exacte este imposibilă în acest moment.

Cum ajută Australia?

Mulți australieni recunosc importanța de a ajuta Ucraina, atât din motive umanitare, cât și din cauza ramificațiilor geopolitice mai largi.

În timp ce țări precum Regatul Unit, Canada și Danemarca au oferit posibilitatea ca cetățenii lor să se înroleze în legiunea de apărare teritorială internațională a Ucrainei, guvernul de la Canberra i-a sfătuit până acum pe australieni să nu facă acest lucru.

Dar, într-o lume interconectată, voluntarii care nu doresc sau nu pot ajuta fizic Ucraina ar putea eventual să se alăture miliției sale cibernetice.

Opreliști legislative

Cu toate acestea, există o piedică în ceea ce îi privește pe australieni: Legislația penală din Australia face ilegală implicarea în multe dintre activitățile care ar putea fi cerute membrilor unei miliții cibernetice organizate în străinătate. Pur și simplu, „hacking-ul” este o infracțiune, notează The Conversation.

Guvernul australian nu și-a exprimat public un punct de vedere cu privire la posibilitatea ca australienilor să li se interzică în mod categoric să se alăture luptei cibernetice din Ucraina.

O modalitate prin care guvernul ar putea aborda această problemă ar fi introducerea unei legislații specifice care să creeze garanții juridice pentru membrii autentici ai unei miliții cibernetice conduse de un stat străin, în cadrul unui set de circumstanțe strict definite.

Astfel de persoane ar avea nevoie de protecție pentru a nu fi considerate că au încălcat dispozițiile referitoare la hacking din dreptul penal australian. De asemenea, aceștia ar avea nevoie de garanții juridice împotriva răspunderii civile și împotriva extrădării.

Această protecție ar trebui să se aplice cu excepția cazului în care persoana a acționat cu încălcarea dreptului internațional.

Desigur, o astfel de legislație ar trebui să fie concepută cu atenție, iar implicațiile sale ar trebui analizate cu rigurozitate.

Partenerii noștri