• Maria Andriescu, stabilită la Madrid, se teme că dacă nu începe școala pierde jobul
  • Școlile de la Madrid mai au nevoie de 11.000 de profesori ca să înceapă cursurile
  • Autoritățile din Madrid cumpără 6.000 de webcam și 70.000 de computere

Nu știu dacă te ajută neapărat asta, dar și Spania are probleme mari cu reluarea cursurilor. Școlile nu au suficienți profesori și lipsesc măsurile de protecție împotriva contaminării cu virusul letal. Maria Andriescu are un copil în clasa a patra la o şcoală din regiunea Madrid şi o mulțime de temeri.

Maria Andriescu – părinte de elev: „Dacă nu o să fie orarul complet cu activităţile complete, cu masă, cu mic dejun e imposibil să păstrezi un loc de muncă. / Problema noastră este mai gravă decât cea a celor de aici din Spania, pentru că nu avem rude, nu avem părinţi aici, că să putem să lăsăm copiii.”

Maria a aflat că elevii din clasele mici vor merge la școală în Regiunea Madrid. Liceenii vor face cursuri online, pentru care autoritățile promit 70 de mii de calculatoare și șase mii de webcamuri.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Isabel Díaz Ayuso – preşedintele guvernului Comunităţii Madrid: „Vom face totul pentru ca elevii să fie în siguranţă la şcoală. Părinţii trebuie să fie liniştiţi când copiii lor vor fi la ore.”

Guvernul regional Madrid trebuie să angajeze rapid 11 mii de profesori și să găsească 15 milioane de euro pentru măsuri de evitare a contaminării elevilor la școală.

Maria Andriescu – părinte de elev: „Dacă nu s-a făcut până acum nu cred că o să reuşească în două săptămâni”

Ca Maria Andriescu gândesc sute de mii de familii din zona Madrid. Profesorii și părinții elevilor anunță două zile de proteste ca să atragă atenția autorităților că se joacă nepermis cu viețile copiilor.

Partenerii noștri