• Belarus este singura țară europeană unde pedeapsa capitală încă mai există
  • Frații Stanislaw și Ilya Kostsew, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost condamnați la moarte
  • Cei doi au fost condamnați pentru că au ucis o profesoară, care a fost responsabilă pentru plasarea acestora într-un centru de reeducare

Stanislaw şi Ilya Kostsew sunt ultimii doi condamnaţi la moarte din Europa. Ei au 19 şi 21 de ani şi locuiesc în singura ţară de pe continent în care se mai aplică pedeapsa capitală. Cei doi au fost găsiţi vinovaţi pentru uciderea unei femei, Natalya Kostritsa fosta lor profesoară, pe care au înunghiat-o de peste 100 de ori, dând ulterior foc locuinţei în care aceasta trăia.

BBC a vorbit cu sora celor doi, Hanna Kostsewa, cea care nu va putea şti momentul şi locul execuţiei.

„Când judecătorul a citit verdictul, toată lumea a plaudat. Mai întâi unul, apoi încă unul, apoi toţi. Pentru mine a fost ca şi cum viaţa mea ar fi fost supusă judecăţii”, a spus ea.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Lukashenko s-a implicat direct

Cu o lună înaintea procesului celor doi fraţi, care între timp au pierdut şi apelul, preşedintele Belarusului, Alexander Lukashenko, a vorbit despre acest subiect.

„Sunt gunoaie, nu există un cuvânt pentru ei. Au avut probleme înainte şi au fost pedepsiţi. Au ucis o profesoară pentru că a vrut să salveze nişte copii. Sora lor e nimic, e un element antisocial. Biata profesoară a încercat să salveze doi copii, iar ei au măcelărit-o”, a spus Lukashenko.

Într-un sfert de secol de când ocupă funcţia de preşedinte al Belarusului, Lukashenko a oferit clemenţă o singură dată.

Victima este cea care i-a trimis în plasament

Stanislaw şi Ilya Kostsewa au fost crescuţi doar de mama lor, Natalya, după ce tatăl lor a decedat când unul avea 2 ani, iar unul doar câteva luni. Aceştia au fost alături de mama până la 14, respectiv 16 ani, când autorităţile au decis să-i plaseze într-un centru din cauza absenţelor de la şcoală şi a faptului că erau implicaţi în incidente cu violenţă.

În Belarus, cheltuiala în aceste cazuri este suportată de părinţi ori părinte, astfel că Natalya Kostsew a adunat datorii de 4.000$ faţă de stat. Este motivul pentru care ea nici nu a putut lua parte la procesul celor doi – nu a avut bani pentru transportul de la Minsk la Mogilev.

BBC scrie că după ce au părăsit centrul de plasament, cei doi au decis să se răzbune pe cei care au raportat-o pe mama lor pentru neglijenţă şi au făcut posibilă trimiterea lor la centru. Ei au ajuns astfel să comită crima oribilă.

Execuţii în Belarus

Din 1991, în Belarus au avut loc 400 de execuţii.

Nicio ţară europeană, cu excepţia Belarusului, nu mai aplică pedeapsa capitală. Ea este în vigoare în Rusia, dar autorităţile de la Moscova au oprit execuţiile în 1996.

În Belarus, execuţiile sunt aplicate prin împuşcare. Condamnaţii sunt legaţi la ochi, iar un singur om foloseşte pistolul.

Partenerii noștri