- Daniela şi mama ei cos ii pe care le vând, iar cu banii obţinuţi Daniela îşi acoperă cheltuielile pentru facultate.
- O ie de Cezieni costă între 400 şi 1500 lei.
- În comuna Cezieni, ia românească este sărbătorită de peste o sută de ani.
- Principesa Colette Brâncoveanu a fost cea care a promovat iile olteneşti.
Daniela este din Cezieni, judeţul Olt, şi a împuns pânza cu acul, pentru prima dată, la trei ani. De atunci, împreună cu mama ei, a cusut zeci de ii. Modelele le-a moştenit în lada de zestre a bunicii, iar acum sunt comoara care o ajută să-şi împlinească visul de a ajunge contabilă.
Advertisment
Daniela este studentă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Craiova, iar cheltuielile cu facultatea şi le acoperă cu banii obţinuţi din vânzarea bluzelor tradiţionale, cusute cu migală, timp de câteva luni.
Uite ce spune Daniela: „Eu chiar pot să contribui la menţinerea tradiţiei, mai ales că sunt şi nişte venituri importante pe care le căpătăm din vinderea iilor ăstora“. Mama ei, Maria Preda, o completează: „Am vândut aşa cu încreţ, cu altiţă, dar am mai vândut aşa…de stradă. Anul acesta am vreo opt cusute. Nu mai spun de ce am cusut în alţi ani“.
Recomandări
Acum, Olga Filip, meşter popular din comună şi colecţionară de ii, le învaţă pe tinerele din localitate să coasă ie şi să ducă tradiţia mai departe: „Clienţii nu-i găsim noi, ne găsesc ei pe noi. Promovarea a contat foarte mult pentru ei. Prin sărbătoarea iilor ne-a cunoscut toată lumea. Femeile bătrâne nu au online să lucreze on line, dar acum, cu pandemia asta, n-a mai venit nimeni în sat să mai vindem şi noi o ie“.
- Personajele din desene animate sunt în sărbătoare! Ziua Internațională a Animației
- Cum am ajuns de la bal la swipe? Cum arătau întâlnirile romantice acum 100 de ani?
- Tu știi de ce plângi de fericire? Explicația emoției „Kama Muta”
- Acum există „Digital condoms”. Cum funcționează „prezervativul digital”
- Un robot de mărimea unui bob de orez revoluționează medicina. Medicamentele, livrate direct în corp
Partenerii noștri