Populaţia rezidentă a României s-a redus în 2020 cu 142.600 de persoane, ajungând la 19,1 milioane locuitori la începutul acestui an, principala cauză a acestei scăderi fiind sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor-vii cu 120.273 persoane), arată datele INS, citate de Ziarul Financiar.

Populaţia de la oraş, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51,0%). În zonele urbane trăiesc 10.2 milioane persoane, în scădere cu 1,6%. În totalul populaţiei, femeile şi fetele reprezintă 9,7 milioane persoane, cu 0,7% mai puţine decât în 2020.

Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 715.000 persoane (3,7 milioane persoane faţă de 2,99 milioane persoane), în creştere faţă de 630.000 persoane la 1 ianuarie 2020.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53,0 la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.

Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 28 825 persoane).

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2020 remarcându-se  creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8 (la 1 ianuarie 2020) la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2021).

Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a înregistrat o scădere de 0,1 puncte procentuale (de la 15,7% în 2020 la 15,6% la 1 ianuarie 2021), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,4 puncte procentuale (de la 18,9% în 2020 la 19,3% la 1 ianuarie 2021).

Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53,0 (la 1 ianuarie 2020) la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2021).

România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2020 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu aproape 29 mii persoane.

În cursul anului 2020, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (54,1%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (60,5%).

Partenerii noștri