Peste 23.000 de români au fost confirmați cu COVID după prima doză de vaccin, de la începutul campaniei de vaccinare. Numărul acestora se reduce la puțin peste 5.000 de persoane după rapel.
Potrivit datelor comunicate marți de Institutul Național de Sănătate Publică, de la începutul campaniei de vaccinare până la finele lunii iulie, 23.784 persoane (0.47% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin.
68.44% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 6.30% au fost vaccinate cu Moderna, 24.84% au fost vaccinate cu Astra Zeneca și 0.42% au fost vaccinate cu Johnson&Johnson.
Cele mai multe persoane – 90.40% – au fost confirmate în primele 28 de zile de la vaccinare.
În aceeași perioadă, 497 de persoane (2.09% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin) au murit. Dintre acestea, 407 (81.89%) erau vaccinate cu Pfizer, 52 (10.46%) cu Moderna și 38 (7.65%) cu Astra Zeneca.
Niciun deces nu a fost cauzat de vaccinare
După rapel, în același interval, 5.354 persoane (0.11% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2. 91.71% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 3.36% au fost vaccinate cu Moderna și 4.93% cu Astra Zeneca.
113 persoane (2.11% din totalul persoanelor cu test pozitiv după rapel) au murit. Dintre acestea, 107 (94.69%) erau vaccinate cu Pfizer, 4 (3.54%) cu Moderna, iar 2 (1.77%) cu Astra Zeneca.
Institutul Național de Sănătate Publică precizează că niciun deces nu a fost cauzat de vaccinare.
În iulie, de 60 persoane s-au îmbolnăvit de COVID după prima doză de vaccin, iar după rapel 312 de persoane.
97.76% din persoane (305 cazuri) au fost confirmate la peste 28 de zile de la administrarea celei de a doua doze.