- Perseidele vor atinge maximul în noaptea de 12 spre 13 august.
- Poți vedea până la 100 de stele căzătoare pe oră.
- Tot ce trebuie să faci este să te uiți pe cer, spre nord.
Perseidele vor atinge maximul în noaptea de 12 spre 13 august, când vor putea fi văzute până la o sută de stele căzătoare pe oră, spun cei de la NASA.
Ultimul pătrar al Lunii se va intersecta cu ploaia Perseidelor, însă vei reuși să le vezi pe cele mai luminoase, inclusiv „mingiile de foc”.
Dacă vrei să prinzi cel mai bun moment al lor, ar trebui să privești cerul în orele de dinaintea răsăritului. Totuși, ai șanse să vezi ploaia de stele căzătoare oricând, între miezul nopții și răsărit, chiar și după o săptămână.
Perseidele strălucesc, în general, dintr-un punct situat în partea nordică, numit și „radiant”, care face parte din constelația Perseu. Tot ce trebuie să faci este să privești spre nord și să te bucuri de spectacol.
Alte fenomene astronomice în luna august
Pe 9 august, înainte de răsărit, vei putea vedea planeta Marte poziționată foarte aproape de Lună. O vei putea observa uitându-te spre sud: este punctul sclipitor și roșiatic din dreapta Lunii.
Dacă vremea ne va permite, am putea asista la un cer minunat care ne dezvăluie planeta Venus, constelația Orion, Pleiadele și cea mai luminoasă stea din constelația Taurus, steaua gigant Aldebaran.
Pe 15 august, cu o oră înainte de răsărit, uită-te spre est, la o distanță de doar câteva degete de lună, și poți vedea Venus. Înainte ca cerul să se lumineze, poți vedea planeta Venus și Luna înconjurate de un cerc luminos de stele.
- Combate oboseala cu o alimentație sănătoasă. Consumă spanac, nuci și fructe de pădure
- Unde mănânci azi? La Alchemist ți se servește cina în vase în formă de glob ocular
- Choi Soon-hwa participă la Miss Universe Coreea la 80 de ani. Concurenta ar putea intra în istorie
- „Ciocolata Dubai” se mută de pe TikTok la tine în bucătărie. Cum pregătești acasă acest desert viral
- Siluete arhitecturale și perne în loc de haine. Uite cele mai noi și cool colecții de la Paris Fashion Week S/S 2025