- În Europa catolicii reprezintă 40% din populație, la nivel global, trec de 1.250.310.000
- Paștele catolic îi aduce pe credincioși la Biserică, unde îi întâmpină Lumânarea Pascală
- De Paște ne amintim de botezul nostru, unul dintre rituri este stropirea cu apă binecuvântată
- Pr. Francisc Ungureanu: Învierea Domnului atestă învierea noastră
- De Paște, împreună cu ucenicii și femeile mironosițe, descoperim mormântul gol
- Îl lăudăm pe Dumnezeu pt. că însuși, Domnul, li se arată și le spune că este viu
- Pr. Francisc Ungureanu: El, cel viu, ne reunește și se jertfește pe altarele noastre
Catolicii au primit azi noapte în suflet Lumina Sfântă a Învierii. Astăzi sărbătoresc Paștele și merg la biserică, unde îi întâmpină Lumânarea Pascală, aprinsă de la focul binecuvântat.
Ce îți spun ritualurile specifice acestei sărbători îți spune preotul Francisc Ungureanu, de la Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif din București: „De Paște mergem la biserică. Acolo ne întâmpină lumânarea pascală, lumânarea aprinsă de la focul binecuvântat, de la care toți creștinii și-au luat lumină acasă. De Paște ne amintim de botez ul nostru, tocmai de aceea unul dintre riturile semnificative ale acestei celebrări este tocmai stropirea cu apa binecuvântată. Astfel ne amintim că întradevăr, noi, prin botez putem participa la această liturghie”.
Advertisment
„El, cel viu, este hrana noastră în euharistie”
„De Paște venim și împreună cu ucenicii, împreună cu femeile mironosițe descoperim mormântul gol și îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că însuși Domnul ni se arată și ne spune că este viu. El, cel viu ne reunește, El, cel viu, se jertfește pe altarele noastre, El, cel viu, este hrana noastră în euharistie. Acesta este sensul celebrărilor noastre liturgice. Repetăm această celebrare în fiecare duminică. Pentru că fiecare duminică apoi este Înviere. Este Învierea Domnului care atestă învierea noastră”, arată părintele Ungureanu.
Concertul care marchează Paștele la București este pe 3 aprilie 2024
Arhiepiscopia Romano-Catolică București, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale, în fiecare an, organizează evenimente cultural-religioase închinate Sărbătorii Învierii . Și anul acesta va organiza în Catedrala Sfântul Iosif din București, în ziua de miercuri, 3 aprilie 2024, orele 20:30 un eveniment de excepție. Recitalul „Christus Resurrexit – Concert Extraordinar de Paști” conține un lucrări din repertoriul național și internațional: „Messa di Gloria” de G. Puccini, „Concert de Înviere de G. Musicescu”. Spectacolul este și un omagiu adus compozitorului italian Giacomo Puccini.
Recomandări
Paștele la Vatican: „Cine ne va rostogoli piatra de pe mormânt?”
”Înainte de toate, există întrebarea care le bântuie inimile, frânte de durere: Cine ne va rostogoli piatra de pe mormânt? Acea piatră reprezenta sfârșitul istoriei lui Isus, înmormântat în noaptea morții sale. El, viața care a venit în lume, a fost ucis; El, care a manifestat iubirea milostivă a Tatălui, nu a avut parte de milă; El, care i-a eliberat pe păcătoși de povara condamnării, a fost condamnat la cruce. Prințul Păcii, care a eliberat o femeie adulteră de furia violentă a pietrelor, zace îngropat în spatele unei pietre imense. Acel pietroi, un obstacol insurmontabil, era simbolul a ceea ce femeile purtau în inimă, capătul de linie al speranței lor: de el, toate s-au frânt, cu acel mister întunecat al unei dureri tragice care împiedicase visele lor să devină realitate.”, arată Papa Francisc în Vigilia de Paști 2024.
Francisc Ungureanu s-a născut la 20 martie 1972 la Iași. A urmat cursurile elementare și gimnaziale la Năvodari, absolvind apoi Liceul din Constanța în 1990. A frecventat cursurile de filozofie și teologie la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, pe care l-a absolvit în 1997. A obținut Diploma în Comunicații Sociale la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma în 2003, a obținut Masterul în Teologie la Universitatea București în 2006, a obținut Licența Canonică în Teologie la Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea din Roma în 2009, a obținut Doctoratul în Teologie la Universitatea București în 2013. A fost hirotonit preot la 21 iunie 1997 în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif, din București, prin impunerea mâinilor IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București. Este încardinat în Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Partenerii noștri