• Pandemia a schimbat ritualurile religioase la Catedrala din Galaţi.
  • Ritualul spălării picioarelor din Joia mare a fost înlocuit cu spălarea mâinilor cu un ştergar.
  • De asemenea, arhiepiscopul nu a sărutat picioarele copiilor săraci şi toţi participanţii au purtat măşti de protecţie.

Tradiţia spălării picioarelor de la Catedarala din Galaţi a fost adaptată vremurilor. În mod normal, în Joia mare Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos oficiază slujba şi apoi spală şi sărută picioarele copiilor orfani sau sărmani. Gestul le reaminteşte creştinilor de Cina cea de Taină, aunci când Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor săi.

Anul acesta, din cauza pandemiei, arhiepiscopul nu a mai spălat picioarele celor 12 copii şi doar le-a udat mâinile cu agheasmă. Preoţii şi copiii au purtat măşti de protecţie, iar scaunele au fost aşezate la distanţa unele de altele.

ÎPS Casian Crăciun le-a vorbit copiilor despre Paşte, tradiţii şi criza prin care trece societatea.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Reluăm o tradiţie care nu este tradiţie, este o lecţie de care avem nevoie cu toţii. Cei care ne pot da o lecţie sunt copiii. Şi ei suferă din cauza absenţei de la şcoală, din cauza pandemiei. Astăzi nu au mai avut o şcoală virtuală, au fost la şcoală reală, cu distanţare fizică. Ei ne-au arătat puritatea sufletelor lor, iar noi le-am arătat respectul”, a spus ÎPS Casian Crăciun.

Copiii au între 8 şi 12 ani şi provin din mediu rural, din familii defavorizate. După ritual, cei 12 copii au primit binecuvântarea arhiepiscopului Dunării de Jos, dar şi daruri, haine, încălţăminte şi obiecte pentru igienă.

La final, Arhiepiscopul Dunării de Jos a făcut apel la respectarea măsurilor sanitare, pentru a reveni la normalitate.

„Sfintele Paşti, anul acesta, au o oarecare deschidere spre normalitate, atât cât se poate în ţara nostră, în mod înţelept. Cultele religioase, în colaborare cu factorii responsabili, au convenit să se desfăşoare slujbele fireşti, dar cu rugămintea permanentă de a respecta normele sanitare din respect faţă de sănătatea proprie şi sănatatea celui din faţa noastră, a semenilor noştri. Cu cât respectăm mai mult aceste măsuri, cu atât avansăm spre normalitate. Să promovăm bucuria de a ne revedea pentru că anul trecut eram singuri, noi slujitorii, în Biserică”, a mai spus ÎPS Casian.

Tot din cauza pandemiei, doar câţiva credincioşi au asistat la slujba şi la ritualul de la Catedrala gălăţeană.

Partenerii noștri