- O nuntă cu bucluc a avut loc în China
- Soacra mare a descoperit că noua sa noră era de fapt fiica de mult pierdută
Femeia era în alaiul de nuntași și a descoperit că tânăra care era pe cale să îi devină noră este fiica rătăcită acum 20 de ani. Și-a dat seama de acest lucru după ce a văzut un semn distinctiv pe mâna fetei, astfel că i-a întrebat pe părinții ei dacă nu cumva este adoptată.
Aceștia au spus că acum două decenii au găsit pe marginea drumului o fetiță și au adoptat-o, fiind de nedespărțit de atunci.
Mireasa a izbucnit în lacrimi la aflarea veștii. Cu toate astea, situația a căpătat o intorsătură fericită. Mirele fusese adoptat la rândul său, după ce femeia își pierduse orice speranță că îşi va mai găsi vreodată fiica dispărută, astfel că nunta a avut loc în continuare, fără probleme, spre bucuria tuturor celor prezenți.
Acest caz mi-a reamintit de un film canadian, numit „Incendies”, al regizorului Dennis Villeneuve.