- Un bărbat de 41 de ani din Gura Humorului a murit în urmă cu trei zile.
- Familia l-a luat de la spital cu sicriul sigilat.
- Între timp, rudele au rupt sigiliul și au schimbat capacul.
După ce au ajuns acasă, rudele au deschis sicriul, l-au îmbrăcat pe bărbat, i-au pus un capac frigorific la sicriu şi au aşteptat cunoştinţele la priveghi.
DSP a amendat-o pe soţia bărbatului cu 10 000 de lei, iar o parte dintre cei care au participat la priveghi sunt în izolare.
Advertisment
O familie din Gura Humorului a vrut să îşi îngroape o rudă decedată la Spitalul Judeţean Suceava, doar că nu le-a plăcut nici sicriul şi nici că acesta era în saci. Bărbatul a murit pe 28 iunie, avea cancer, dar şi COVID, astfel că familia l-a preluat într-un sicriu vidat.
„Rudele au rupt sigiliul, l-am îmbrăcat şi l-au depus acasă cu capac frigorific. (…) Inspectorii din cadrul DSP au identificat contacţii decedatului pe care i-au pus în izolare 14 zile sub supravegherea poliţiei. Soţia decedatului a fost amendată cu 10.000 de lei”, a declarat pentru Mediafax Bianca Bighiu, purtător de cuvânt al DSP Suceava.
Recomandări
Potrivit unor surse din anchetă, familia ar fi vrut să îl înmortmânteze miercuri, dar în urma verificărilor făcute de DSP şi de poliţişti a obligat familia să facă slujba marţi seară. A fost deschis şi un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, anchetatorii urmând să stabilească cine a rupt sigiliu, iar inspectorii DSP fac în continuare verificări pentru a afla cine a participat la priveghi.
- Weekendul aduce filme pentru toate gusturile. Premiere pline de emoție, acțiune și tandrețe te așteaptă pe marile ecrane
- Ce se întâmplă în online? TikTok elimină filtrul „Chubby” după acuzații de body shaming
- Spune DA în paradis! Care sunt cele mai spectaculoase destinații pentru nunta ta de vis
- Care e trendul? Vitamin T: Vacanțele devin investiții pentru sănătate și longevitate
- Weekendul aduce filme pentru toate gusturile. Aventură clasică Disney, acțiune intensă și o biografie emoționantă te așteaptă pe marile ecrane.
Partenerii noștri