• În perioada carantinei impuse de pandemie a existat o cerere mărită de lucru pe platformele de „crowd work”, unde lucrătorii sunt plătiți la oră sau la sarcină, potrivit Financial Times.
  • O astfel de sarcină poate fi răsplătită cu câțiva cenți sau cu câțiva dolari, chiar dacă pentru efectuarea uneia este nevoie și de câteva ore.
  • Rata scăzută de salarizare și opacitatea care caracterizează platformele de lucru online ar trebui controlate prin adoptarea unor măsuri mai bune de siguranță socială.

Datele din UE sugerează că munca de acasă este un privilegiu rezervat cu deosebire celor bine plătiți. Trei sferturi dintre slujbele mai bine plătite pot fi realizate de la distanță, fapt posibil doar pentru 3% dintre slujbele mai slab plătite. Există însă și un mod de a câștiga bani de acasă accesibil oricui, dar și mai puțin bine plătit: „crowd work”, activitatea participativă online, care, din cauza crizei generate de pandemie, este din ce în ce mai căutată.

Platformele „crowd work” le permit companiilor să împartă munca virtuală în sarcini mici, pe care le oferă celor care lucrează de acasă și care sunt plătiți pentru sarcini punctuale. Poate fi vorba, de exemplu, de crearea, aranjarea sau copierea unor baze de date, realizarea unor rezumate sau a diferite calcule.

O astfel de sarcină poate fi răsplătită cu câțiva cenți sau cu câțiva dolari, dar realizarea uneia poate dura chiar și câteva ore. Este urmărită rapiditatea efectuării sarcinilor, în detrimentul calității.   

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Janey, de exemplu, care locuiește în Appalachia, a început să lucreze pe platforma Amazon Mechanical Turk (AMT), după ce tatăl celor trei copii ai ei a murit, fiind nevoită să îi întrețină singură. Într-un interviu acordat pentru realizarea unui studiu de către prof. Veena Dubal, de la Facultatea de Drept a Universității California, Janey vorbește despre deficiențele acestui tip de activitate.

Pe platforma la care a lucrat nu există un salariu minim și mulți „solicitanți” plătesc doar un cent sau doi pentru o sarcină. „Suntem atât de mulți acum și mai puține lucrări de calitate. Uneori mă trezesc în toiul nopții doar ca să văd dacă pot prinde niște cereri bune”. „Cererile bune” sunt disponibile numai pentru lucrătorii care au finalizat deja un număr mare de sarcini și care mențin o rată ridicată de acceptare. Dacă munca ta este respinsă (corect sau pe nedrept), nu ești plătit”.

În 2017 cercetătorii au înregistrat 2.676 de lucrători care efectuau 3,8 milioane de sarcini pe AMT, platforma de crowdsourcing  deținută de Amazon, și au descoperit că salariul mediu era de 2 dolari pe oră. Doar 4% dintre aceștia au câștigat mai mult de 7,25 dolari pe oră. Competiția este globală: lucrătorii din SUA câștigă în medie, 3.01 dolari pe oră, în timp ce cei din India câștigă 1.41 dolari pe oră.

Cei mai mulți oameni acceptă astfel de condiții de lucru fiindcă depind de acești bani, fie din cauza șomajului, fie fiindcă au un handicap, fie doresc să rămână acasă cu copiii sau nu își pot permite să plătească pe cineva care să se ocupe de ei, în unele zone ale lumii acestea fiind printre puținele locuri de muncă disponibile.

Dar asta nu înseamnă că astfel de condiții problematice de lucru pe care le impun aceste platforme trebuie acceptate drept noua normalitate. Este nevoie de schimbări și de măsuri mai bune de siguranță socială, astfel încât oamenii să fie mai puțin disperați și să ajungă în situația de a accepta discordanțe mari între efortul depus și remunerația primită. Lucrătorii germani se bazează mai puțin pe astfel de platforme decât cei americani, o diferență pe care cercetătorii o explică prin protecția socială superioară oferită de statul german.

Partenerii noștri