• Duminică, aproximativ 100 de mineri erau blocaţi în subteran
  • George Simion: Ei dacă nu se blocau în subteran nu-şi primeau salariile
  • Simion a declarat, pentru Mediafax, că solicitările minerilor au fost rezolvate parţial şi că aceştia continuă protestul fiindcă nu mai cred în promisiunile autorităţilor

Minerii de la exploatarea de uraniu de la Crucea, aflaţi în grevă de miercuri, 17 martie, continuă protestul. Ei au fost trimişi de director la sparanghel, în Germania.

Liderul AUR, George Simion, a coborât în subteran la Botuşana, sector de la mina de uraniu de la Crucea, acolo unde, în noaptea de sâmbătă spre duminică, aproximativ 100 de mineri încă mai erau blocaţi în subteran.

Simion a declarat, pentru Mediafax, că solicitările minerilor au fost rezolvate parţial şi că aceştia continuă protestul fiindcă nu mai cred în promisiunile autorităţilor.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Nu li s-au achitat decât parţial datoriile, li s-au achitat salariile restante. Aceşti oameni care au familii, au copii, nu-şi primiseră salariile de două luni şi nu interesa pe nimeni. Ei dacă nu se blocau în subteran nu-şi primeau salariile. Au primit salariile pe două luni, însă au sporul de masă caldă, aşa numitul antidot, pe care nu l-au primit de mai bine de un an.

Este dreptul lor să îl primească, fac o muncă foarte grea pentru care sunt plătiţi extrem de prost, între 2.500 şi 3.000 de lei, în condiţiile în care lucrează cu materie radioactivă. Nu au primit nici banii pentru echipamente. Au nişte echipamente pe care le-am văzut cu ochii mei, depăşite, echipamentele lor de protecţie, dar şi echipamentele cu care lucrează în mină”.

George Simion a spus că era cât pe ce să nu mai ajungă la mina aflată la graniţa dintre judeţele Suceava şi Neamţ din cauza prefectului USR-PLUS de Suceava, Iulian Cimpoeşu, care i-a comunicat telefonic că a fost stins conflictul de muncă.

„Nimeni nu-i bagă în seamă pe oamenii de acolo, care sunt închişi în mină de miercuri. Era să nu mai vin, să mă întorc din drum, pentru că am primit acelaşi semnal din partea prefectului, că este încheiat conflictul. Nu este încheiat conflictul, oamenii au rămas în continuare în mină. Ştim că se vrea închiderea acestei mine, dar din punct de vedere al unei strategii naţionale şi din punct de vedere al legii nu este posibilă închiderea acestei mine atât timp cât mai există zăcământ de uraniu acolo, la Crucea.

Ministerul Economiei ar trebui să intervină, ministrul Energiei ar trebui să intervină şi părerea noastră fermă este că Compania Naţională a Uraniului nu trebuie închisă şi nu trebuie trecut la o aşa-zisă ecologizare, care se pregăteşte în acea zonă, atâta timp cât mai există minereu sub pământ care trebui extras în folosul României”, a mai spus liderul AUR.

Liderul AUR a încercat, dar nu a reuşit să-l întâlnească pe directorul Minei Crucea, Vasile Chiruţă, care le-ar fi zis minerilor că dacă nu le convine situaţia, atunci să plece la cules sparanghel în Germania.

„Sunt 300 de lucrători la Mina de Uraniu de la Crucea, dar trebuie să privim imaginea de ansamblu. Nu sunt locuri de muncă, este o criză enormă pentru judeţul Suceava şi pentru toată România. Mi-au tot repetat minerii când am coborât cu ei: <Ce să facem? Directorul ne-a zis să mergem la sparanghel în Germania dacă nu ne convine. Ne ducem şi acolo, pentru că nu ne putem întreţine din banii pe care îi primim de la mină. Noi când avem concediu folosim acel concediu ca să mergem la cules sparanghel în Germania, ca să completăm veniturile familiei. Avem fiecare doi, trei, patru copii. Cu ce să îi creştem? Nu putem să mergem şi noi peste hotare, aici avem case, de-aicea suntem>”, a mai spus George Simion.

Minerii şi-au exprimat nemulţumirea şi legat de faptul că televiziunile nu au relatat despre situaţia lor„.

Erau disperaţi, nimeni nu îi auzea şi din păcate este strigătul unei Românii care nu este auzită. Ziceau minerii că dacă era un urs care ieşea pe pârtia de schi, imediat era ştire la televizor. Dar ei sunt de miercuri în mină şi nu-i bagă nimeni în seamă şi pe fondul autorităţilor de a pune sub preş problema”, a conchis George Simion.

Partenerii noștri