A fost publicat anunțul de licitație ce are ca obiectiv „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă. (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni). Proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.2: Tokyo – Aeroport Otopeni”.
Valoarea totală estimată a contractului este de 1.318.363.469 de lei, echivalentul a peste 265 de milioane de euro.
Contractul prevede execuţia structurilor staţiilor şi interstaţiilor (galerii şi tuneluri) de metrou, ceea ce va permite punerea în funcţiune a acestui tronson după dotarea sa completă. Pentru proiectul „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă. (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)”, a fost încheiat Acordul de Împrumut ROM P5, în data de 10 martie 2010, între Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA) și Guvernul României (ratificat de către Guvernul României prin Legea nr. 228/25.11.2010).
Tronsonul de metrou va avea următoarele stații: Washignton, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion IC Brătianu, Aeroport Otopeni. Pentru execuţia lucrărilor, este necesară proiectarea acestora de către antreprenorul desemnat.
Licitație restrânsă pentru proiectarea și execuția M6
În anunț se precizează că este vorba de o licitație restrânsă, cu un număr preconizat de cinci-șase ofertanți.
Operatorii economici vor prezenta o listă a lucrărilor realizate în ultimii 10 ani, din care să rezulte că au fost executate lucrări similare celor ce fac obiectul prezentei proceduri de atribuire. Candidații selectați vor prezenta în etapa a doua a procedurii de atribuire o garanţie de participare în cuantum de 13.100.000 lei.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 29 decembrie 2021, ora 15:00.