- O mireasă din Florida și furnizorul ei de mâncare pentru nuntă au fost arestați și acuzați că au adăugat canabis în mâncare.
- Aceștia au amestecat lasagna cu marijuana și au provocat îmbolnăvirea mai multor invitați.
- Testele au arătat că cel puțin 3 invitați au avut rezultate pozitive la acest drog.
O mireasă din Florida și furnizorul ei de mâncare pentru nuntă au fost arestați și acuzați că au adăugat canabis în mâncarea de la nuntă, relatează CNN. Aceștia au amestecat lasagna cu marijuana și au provocat îmbolnăvirea mai multor invitați, potrivit declarațiilor din mandatul de arestare.
Mireasa Danya Shea Svoboda, în vârstă de 42 de ani, și furnizorul unei firme de catering, Joycelyn Montrinice Bryant au fost acuzate de neglijență culpabilă, livrare de marijuana și încălcarea legii anti-malversație din Florida, se arată în declarați.
Evenimentul a avut loc pe 19 februarie când mai mulți nuntași au fost tratați de către personalul de salvare pentru „simptome care corespund cu cele ale unei persoane care a consumat droguri ilegale”, conform CNN.
Canabis în meniu
Adjuncții au colectat alimente de la locul de desfășurare a nunții care fuseseră folosite de invitați, inclusiv un pahar de bere, lasagna și deserturi. Lasagna a fost testată ulterior pozitiv pentru THC (substanța chimică responsabilă de majoritatea efectelor psihologice ale marijuanei), potrivit documentelor.
Testele au arătat că cel puțin 3 invitați au avut rezultate pozitive. Unii invitați au declarat că s-au simțit drogați, în timp ce un alt invitat a spus că s-a simțit „ciudat, cu furnicături, agitat și a avut gura extrem de uscată” după ce a mâncat la nuntă.
Cele două femei au fost eliberate pe cauțiune, iar procesul lor va începe în luna iunie.