- Fareshta Basim a părăsit Afganistanul, împreună cu familia, când avea 17 ani.
- S-a adaptat perfect în Timișoara, iar acum se pregătește să susțină examenul de licență.
- Acum, Fareshta se teme pentru soarta rudelor care au rămas în Afganistan.
Disperarea afganilor nevoiți să trăiască sub regimul taliban atinge cote maxime. I-ai văzut agățați de avioane, în speranța că vor scăpa.
Să știi că la fel sunt și cei care au reușit să fugă. Fareshta este de șapte ani în România. Este prima studentă afgană, care a primit o bursă de studii. A terminat Facultatea de Matematică-Informatică, la Timișoara. E liberă, se bucură că a scăpat din acel infern, dar gândul îi este la rudele care au rămas acolo.
„Eu preferam să mor decât să stau sub regimul taliban, să fiu izolată. Pentru că, decât să n-ai viață, să n-ai drepturi, mai bine să mor. Asta nu-i viață, nu? Moartea e mai bună decât să stăm acolo“, mărturisește Fareshta Basim.
Primii ani din viață i-a trăit sub regimul taliban. Însă, chiar dacă era doar un copil, unele lucruri i-au rămas întipărite în minte. Mai ales momentul în care era grav bolnavă, iar tatăl ei nu era acasă: „Mama a încercat să mă ducă la spital, și-a pus burca pe care le pun femeile pe cap și m-a luat pe mine și a ieșit din casă. Când au văzut-o talibanii, au bătut-o pe mama cu ceva, nu știu… băț și îi ziceau: de ce ai ieșit din casă? De ce ai venit afară?“
Mama profesor, și tatăl, jurnalist, și-au pierdut joburile, sub regimul taliban. Fareshta și-a trăit copilăria mai mult închisă în casă și cu nenumărate lipsuri. Zile întregi, mânca doar pâine cu zahăr. Dar acelea erau zilele fericite.
„A fost foarte greu pentru părinții mei. Nu au avut cu ce trăi. Mama zicea că au fost zile în care nu am avut nici pâine, nici nimic n-am avut. Și mergeam la vecini și ceream. Tata a vândut tot ce avea în casă. Tot a vândut. Chiar și covorul“, povestește tânăra.
Venirea americanilor le-a adus libertate, însă nu deplină. Talibanii controlau în continuare, anumite zone, iar atacurile continuau, mai ales la școlile unde mergeau fete.
„Mergeam la școală cu colegele mele și ele au încercat să arunce ceva la gunoi. Au văzut ceva ceas, ceva electronic, și mi-au zis uite ce e acolo. Și când am ridicat capul am văzut că era bombă“, își amintește Fareshta.