• Actorul Marius Manole a anunţat duminică că va returna decoraţia primită, în 2016, de la Klaus Iohannis, numindu-l pe şeful statului „trădător”.
  • Reacţia actorului de la Teatrul Naţional vine în semn de protest faţă de intrarea PSD la guvernare.

„Am decis să înapoiez decorația Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, cu care am fost decorat în 2016 la Palatul Cotroceni, din partea Președintelui României.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

L-am votat pe președinte și țin minte noaptea în care a fost ales. Ce mare bucurie era pe străzi că în sfârșit PSD-ul nu mai putea face rău acestei tări. Urma să avem un președinte care ține cu țara. Ghinion. Nu l-am avut.

Am stat în Piața Victoriei în frig, în ploaie pentru a apara justiția și democrația. Cand a plecat Dragnea iarăși am crezut ca am invins. Ghinion, propriul nostru președinte urma să ne facă cel mai mare rau. Omul în care am crezut, pentru care am luptat. Acum PSD intră în Guvern pe ușa din față, pe covorul roșu. De asemenea, VREA SA PREIA ȘI SEFIA COMISIEI JURIDICE DIN CAMERA DEPUTATILOR, cu alte cuvinte să refacă comisia Nicolicea& Iordache, de aceasta data chiar cu PNL. Totul sub oblăduirea președintelui Iohannis. Halucinant, nu?

Nu aș fi crezut că într-o zi va trebui să protestez din nou, chiar dacă datele sunt acum altele. Președintele României pentru mine este un trădător. Returnez, așadar, decorația primită, mâine la ora 10:00 la Palatul Cotroceni. Sunt mândru de realizările mele și publicul nu poate fi mințit cu decorații venite din partea celor care nu iubesc țara. Oricum în ultimii ani Cultura nu a reprezentat o prioritate pentru administrația țării”, a scris Marius Manole pe Facebook.

Partenerii noștri