- Marina Ovsyannikova a fost editor la televiziunea de stat rusă Channel One.
- Aceasta a dat buzna în platoul de știri și a ridicat o pancartă de protest față de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
- Ea scrie despre acțiunile sale și explică de ce a rămas parte a mașinăriei de propagandă rusească timp de atâția ani.
Marina Ovsyannikova a fost editor la televiziunea de stat rusă Channel One. Aceasta a dat buzna în platoul principalului jurnal de știri de seară și a ridicat o pancartă de protest față de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
După protest a fost imediat arestată. O instanță a amendat-o cu echivalentul a aproximativ 270 de dolari, dar ea încă se confruntă cu acuzații de încălcare a unei legi împotriva „știrilor false”, care face ilegală referirea la invazia rusă în Ucraina ca fiind un „război”. Dacă va fi declarată vinovată, ea ar putea fi condamnată la o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
Ea scrie despre acțiunile sale și explică de ce a rămas parte a mașinăriei de propagandă rusească timp de atâția ani.
Am tradus declarațiile jurnalistei Marina Ovsyannikova citate de publicația Haaretz. Articolul integral în limba engleză se găsește în următorul link.
Declarațiile jurnalistei Marina Ovsyannikova
„După ce am protestat la știrile de seară, avocații mei m-au sfătuit să mă ascund și să-mi țin gura închisă, pentru a nu-mi mai pune viața în pericol. Dar nu am făcut acest lucru”, declară Marina Ovsyannikova, citat de publicația Haaretz.
„Ambele tabere mă atacă, rușii și ucrainenii. Aproape că m-am obișnuit cu asta. Acum rușii mă numesc spion britanic; în clipa următoare, ucrainenii mă numesc rus. Dacă aș fi rămas tăcut după protestul meu, oamenii ar fi spus că este ciudat că nu mai aud nimic de la mine. Acum vorbesc și scriu despre asta, iar ei spun că este ciudat că încă mai pot face asta. Alții spun că istoricul meu mă descalifică să raportez independent în orice caz.”
„Această ultimă critică vine mai ales din partea jurnaliștilor independenți. Și înțeleg acest lucru. Mulți dintre ei își riscă viața de ani de zile pentru a lupta împotriva sistemului. Eu am decis să iau atitudine abia acum o lună. Ceea ce pot spune, cu mâna pe inimă, este că, în toți acești ani, am citit întotdeauna articolele acestor jurnaliști curajoși și le-am admirat munca. Articolele lor mi-au modelat viziunea mea asupra lumii – și m-au ajutat să găsesc în sfârșit curajul de a face ceea ce am făcut după toți acești ani.”
Channel One, o misiune anti-America
„Am lucrat mulți ani la postul de televiziune rusesc de stat, Channel One, unde am fost implicată în crearea unei propagande agresive a Kremlinului – o propagandă care a căutat în mod constant să abată atenția de la adevăr și să estompeze toate standardele morale. Eram doar o rotiță minusculă în acest sistem, dar în munca mea mă asiguram că sistemul funcționa. Nu am scris sau produs eu însumi niciun material de propagandă. Dar i-am ajutat pe alții să facă acest lucru. Și, în acest proces, am câștigat suficienți bani pentru a călători mult și pentru a-mi face prieteni în multe țări.”
„Am căutat pe internet orice lucru rău despre Statele Unite și alte țări occidentale. Când Statele Unite au interzis adopția de copii ruși, am vânat povești despre părinții americani răi.”
„Aceasta a fost întotdeauna o parte esențială a misiunii: să le spunem constant oamenilor cât de rea este viața în America, în Occident în general și în Ucraina. Aceasta a devenit tema centrală: să aruncăm cu noroi în toate – doar că Rusia este întotdeauna moale, pufoasă și mai albă decât albul.”
„Munca mea presupunea, de asemenea, scanarea ziarelor internaționale influente pentru a găsi articole pozitive despre președintele Vladimir Putin și Rusia.”
„Existau instrucțiuni clare cu privire la cuvintele pe care aveam voie să le folosim – cel mai faimos exemplu actual fiind acela că trebuia să numim evenimentele din Ucraina o „operațiune militară specială” și nu un „război”.”
Avantajele televiziunii rusești de stat
„Prietenii mei îmi cunoșteau opiniile liberale, atât atunci, cât și acum, și cu fiecare an care trecea deveneau tot mai uimiți că încă lucram pentru Channel One. Le-am spus că nu am vrut să renunț la slujba mea cu normă întreagă. Trecusem printr-un divorț dificil și aveam doi copii, o mamă cu dizabilități, o casă neterminată și un credit auto. Orarul de lucru la Channel One era ideal: o săptămână liberă, o săptămână de lucru – și chiar și atunci, numai seara, șapte sau opt ore. Aveam timp pentru copiii mei. Dacă aș fi lucrat pentru orice alt organ de presă, ar fi trebuit să-mi petrec întreaga zi într-un birou, aș fi câștigat mai puțini bani și nu mi-aș fi văzut niciodată copiii.”
„Am încercat să mă gândesc la munca mea ca și cum ar fi fost un fel de fabrică. Am închis ochii, mi-am făcut orele de lucru și apoi am plecat acasă.”
„Când Alexei Navalny – singura persoană care mai spunea adevărul în Rusia – a fost otrăvit în august 2020, am fost șocată, dar am continuat să lucrez. Dar după invazia rusă în Ucraina, pur și simplu nu am mai putut să o fac.”
Protestul
„La început am vrut să duc o pancartă împotriva războiului în Piața Manejnaya din centrul Moscovei, dar fiul meu de 17 ani m-a închis în casă, mi-a luat cheile de la mașină și mi-a spus să mă calmez. Dar nu puteam să dorm, să mănânc sau să beau. Apoi, planul a luat treptat amploare: nu aș fi ținut pancarta în oraș, ci aș fi făcut-o în direct, în timpul unei emisiuni în direct.”
„Regret sincer rolul meu în zombificarea rușilor cu această propagandă. Și știu, de asemenea, că prin aceasta am contribuit și la formarea unor impresii false ale oamenilor despre Ucraina și Occident.”
„Este o nebunie. Nebunie totală. Iar eu am jucat un rol în ea, până în ziua protestului meu.”
„Nu pot anula ceea ce am făcut. Pot doar să fac tot ce pot pentru a ajuta la distrugerea acestei mașinării și pentru a pune capăt acestui război.”
„Înainte de apariția imaginilor despre crimele de război comise de Rusia împotriva cetățenilor ucraineni în Bucha, am spus că sancțiunile ar trebui impuse doar lui Putin și familiei sale și că cetățenii ruși obișnuiți nu ar trebui să sufere din cauza lor.”
„De la Bucha, văd lucrurile altfel. Cred că trebuie să existe sancțiuni dure. Că toți rușii poartă vina colectivă. Fiecare dintre noi. La fel ca germanii după crimele lor din al Doilea Război Mondial, va trebui să petrecem decenii cerșind iertare pentru ceea ce am făcut.”