Lionel Messi a primit luni, la Paris, al şaptelea premiu Ballon d’Or, însă în scurt timp a primit veşti proaste de la Barcelona.

Presa catalană informează că hotelul de patru stele al lui Messi, din Barcelona, a primit un ordin judecătoresc de demolare.

Publicaţia El Confidencial susţine că imobilul de 77 de camere al argentinianului nu respectă standardele urbanistice ale Barcelonei.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Hotelul „MiM Sitges” este situat în apropiere de locul unde Messi a locuit pe perioada cât a evoluat pe Camp Nou.

Messi deţine, de asemenea, hoteluri în Ibiza şi Majorca, prin intermediul Majestic Hotel Group, şi a cheltuit 30 de milioane de euro pentru clădirea din Barcelona, în 2017.

Sursa menţionată susţine că superstarul a cumpărat hotelul fără să ştie că Primăria ordonase deja demolarea acestuia, ca urmare a nerespectării codurilor de construcţie.

Balcoanele hotelului ar fi prea mari, iar clădirea s-ar putea chiar prăbuşi dacă acestea ar fi reduse sau demolate.

Se pare, de asemenea, că nici planul de urgenţă în caz de incendiu nu a îndeplinit standardele autorităţilor.

Messi a fost informat de existenţa ordinul de demolare chiar de către ziarul spaniol, care l-a abordat pentru a face un comentariu.

Hotelul a fost lăudat pentru abordarea sa în ceea ce priveşte sustenabilitatea, 80% din materialele folosite pentru construcţia clădirii fiind refolosite sau reciclabile.

În plus, hotelul are rezervoare mari care colectează apa reziduală de la fiecare duş, care este apoi filtrată pentru a fi folosită în toalete şi pentru udarea plantelor.

Partenerii noștri