La Untold, dar și la mânăstire. Radu Borcea: Putem face o legătură între poziția bisericii față de LGBTQ și faptul că a pierdut putere

De Sfânta Maria, peste 100 de mii de credincioșii au respectat tradiția și au mers în pelerinaj până la Mănăstirea Nicula din județul Cluj ca să se închine la icoana Maicii Domnului cu pruncul, icoană veche de peste 300 de ani. Credincioșii au ascultat rugăciunile preoților și 30.000 de oameni au participat astăzi la sfânta liturghie cu ocazia adormirii Maicii Domnului.

Credincioși sunt și cei peste 400 de mii de oameni care s-au închinat la muzica de la Untold. Cu o prezență record la ediția de anul acesta – festivalul Untold a adus în economia Clujului 70 de milioane de euro. Din cei prezenți la Untold, 90 de mii de oameni au venit din peste 100 de țări, 130.000 din Cluj, urmat de București, Timișoara și restul țării.

Cum a pierdut biserica adepți? Radu Borcea, consultant în dezvoltare profesională, spune că putem face o legătură între poziția bisericii față de persoanele din comunitatea LGBTQ și pierderea de putere a acesteia.

Citește și:

Exit mobile version