„January Blues”: Ce presupune și cum îl putem gestiona

Semne bune anul are, însă nu pentru toți și nu din prima lună. Nu sunt puțini cei care se întorc cu o dispoziție nu tocmai bună din vacanță, nu sunt motivați, sunt abătuți sau nemulțumiți de cum decurge atingerea obiectivelor fixate pentru noul an.

Fenomenul are și un nume: „January blues”, care culminează cu „Blue Monday” considerată cea mai tristă zi din an. Anul ăsta e pe 15 ianuarie.

Cum putem gestiona „January Blues” și aceste stări negative la început de an?

„După bucuria sărbătorilor ne întoarcem la rutina noastră. Zilele sunt scurte și reci și, atunci, se instalează o stare depresivă. Putem gestiona aceste stări prin socializare cu persoanele apropiate cu care avem relații sănătoase. Ne putem expune zilnic la cât mai multă lumină și, bineînțeles sport, somn și dietă. Dacă aceste lucruri de bază nu funcționează, atunci discutăm cu un specialist”, spune Bogdan Morar, psihoterapeut.

Cât de mult poate fi influențat modul în care evoluează anul

„E important să fim mai buni cu noi, să avem răbdare și compasiune pentru că o schimbare se face în timp,” a mai adăugat acesta.

Citește și

Exit mobile version