- O echipă de IT-işti din Cluj a creat soluţia gratuită pentru monitorizarea bolnavilor de Covid-19, care se tratează acasă
- Aplicația o pot utiliza momentan doar cei aflaţi în izolare acasă
- Utilizatorii pot să își monitorizeze starea de sănătate în parametrii indicaţi de medici cu ajutorul platformei şi al unui ceas smart
Pacienţii cu Covid-19 ar putea fi trataţi acasă şi în România datorită unei echipe de IT-işti din Cluj, care a inventat soluția. Cei bolnavi pot fi monitorizaţi de medici de la distanţă, iar demonstrează că este nevoie doar de o platformă online, Spectro.Life, şi de un ceas smart.
„Arată diferiţi parametri care sunt folosiţi de medici. Am lucrat cu medici din România , Anglia, Franţa, Spania şi am implementat protocoalele necesare pentru limitele pe care le-au sugerat ei. Noi utilizăm un protocol din Anglia care spune unde sunt limitele pentru condiţia verde, galben şi roşu. Aceşti indicatori îi poate utiliza şi pacientul, iar când datele lui ajung în zona galbenă sau roşie ar trebui să ia legătura cu medicul lui“, explică Zsolt Kovacs, manager proiect.
Odată conectat, ca pacient, poți să-ți urmărești singur starea de sănătate, pe aplicaţie. Mai mult, utilizatorul primește gratuit şi un ceas smart: „Ceasurile pot să măsoare saturaţia de oxigen. Acesta este meniul în care dacă utilizatorul intră, poate să măsoare saturaţia de oxigen. Tocmai am luat o măsurare care mi-a arătat o saturaţie de oxigen de 99% care e foarte bună“.
Aplicația a fost creată în colaborare cu mai mulţi medici din Europa, iar rezultatele sunt precise. Dacă te întrebi cine are acces la ea, platforma este utilizată momentan doar de cei aflaţi în izolare la domiciliu.