- ÎPS Teodosie a fost întrebat dacă îți menține afirmaţiilor conform căreia Putin„nu este atât de negru cum îl prezintă lumea”.
- Acesta a precizat că nu este judecător, doar Dumnezeu este judecător.
- Teodosie spune despre Putin că este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim.
Într-o conferință de presă susținută miercuri, 20 aprilie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost întrebat despre Vladimir Putin, în legătură cu menţinerea afirmaţiilor conform căreia „nu este atât de negru cum îl prezintă lumea”. Acesta a precizat că nu este judecător, doar Dumnezeu este judecător.
„Ce a adus, a rămas. A luat ctitoriile, le-a mitraliat? Nu a făcut nimic cu ele. Sunt aceleaşi. Nu trebuie să am eu o părere”, a afirmat ÎPS Teodosie, citat de News.ro.
În luna februarie, înainte de invazia Rusiei în Ucraina, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a afirmat că Vladimir Putin, nu este „atât de negru pe cum îl prezintă toată lumea”, precizând că este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. ÎPS Teodosie a menţionat că atât Putin, cât şi Medvedev sunt ctitori şi „noi îi judecăm ca pe nişte răufăcători”.
Teodosie: ”(Putin) … este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim”
„Şi de ce să n-o spun, domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi e văzut atât de negru, nu e negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun, fără frică şi fără nicio ezitare: este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, la o emisiune la Radio Dobrogea, citat de News.ro.