- A fost creat haos la Londra după ce Tower Bridge a rămas blocat în timp ce era suspendat
- Traficul a fost blocat
- O problemă a sistemului hidraulic al podului a fost de vină
Cu siguranță nu ai fi vrut să te afli în trafic în zona celebrului Tower Bridge din Londra, care traversează râul Tamisa în inima capitalei britanice. Acesta s-a blocat în timp ce avea cele două brațe ridicate, sâmbătă, creând haos în trafic și lăsând martorii uimiți de cele văzute, scrie AP.
Podul se ridicase sâmbătă pentru a permite unor nave să treacă pe Tamisa, dar cele două jumătăți au rămas suspendate și nu au mai putut fi coborâte.
Poliția a anunțat puțin după ora 17.00 că podul a fost închis, fiind redeschis o oră mai târziu circulației pietonilor.