George Buhnici a sters clipul cu iPhone 12 mini, primul apărut pe internet, după ce a aflat că Apple a impus restricții

Primul clip cu iPhone 12 mini a apărut pe internet. Surpriza cea mai mare este că a fost publicat în România.

Jurnalistul George Buhnici a postat un clip de 40 de minute cu noul telefon de la Apple. Și-a atras critici. Apple a pus embargo media pentru telefonul care a fost lansat oficial, dar care va ajunge în magazinele din State abia pe 13 noiembrie. Buhnici ne-a spus că nu știa de acest embargo pentru un produs deja lansat.

„Pe de-o parte e greu de înțeles de ce ar exista interdicție la niște produse care sunt deja lansate. Singurul fapt este că nu sunt încă disponibile în magazine. Mie mi-a scăpat din vedere lucrul ăsta că nicăieri pe planetă nu a fost pus încă în vânzare

Am avut ocazia să testez un iPhone 12 mini care a trecut foarte scurt prin București și a plecat mai departe. Nu mi-a trecut prin minte că pot să dau drumul la o vâltoare de genul ăsta. Dar, din nou, nu e nimic ilegal aici pentru că produsul este oficial, există, nu este niciun secret”, a spus George Buhnici.

Apple își mărește producția la 2 milioane de telefoane în urma cererii mari. Iar cei de la Samsung au anunțat profit record de 60 de miliarde dolari în ciuda problemelor din lume.

Exit mobile version