Topul săptămânii realizat de publicistul Ion Cristoiu este condus de Avocatul Poporului, Renate Weber, care a cerut instituțiilor responsabile să spună care este numărul real al cetățenilor cu drept vot. Ion Cristoiu afirmă că există suspiciunea că o rezervă de două milioane de voturi este folosită prin soft atunci când e nevoie.
Locul 5 – Marian Oprișan, fostul președinte al CJ Vrancea
“Marian Oprișan este subiectul unui paradox. La Vrancea, PSD a câștigat la votul politic, la Consiliul Județean. Primarul de Focșani, care este pesedist, a câștigat un al doilea mandat și Marian Oprișan a pierdut. E ceva în neregulă. În Vrancea, PSD înseamnă Marian Oprișan. Nu știu cum Dumnezeu… au fost patru buletine, da? Și același om a pus ștampila pe PSD și apoi pe adversarul lui. Ceva e în neregulă, e schizofrenie”.
Locul 4- Ana Maria Pătru, fost președinte AEP
“ A fost târâtă doi ani prin anchete, la Ploiești, de procurorul Portocală, și acum a fost achitată definitiv. E frumos, justiția a învins. Dar cei doi ani cine îi dă înapoi?. Undeva se pune problema și cine răspunde. Trebuie să găsim o modalitate prin care și procurorii trebuie să răspundă pentru că a fost o perioadă în care au făcut cazuri din astea. Să răspundă în momentul în care pierd. Dacă ea, Ana Maria Pătru pierdea, intra la pușcărie. Dacă nu a pierdut, măcar să-i taie din salariu procurorului. E nedrept. Ce riscă procurorul? Ea a riscat, putea să fie condamnată”.
Locul 3- Victor Ponta, președintele Pro România și Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE
“Ei au făcut un nou partid, au fuzionat. Deși Pro România și ALDE au ieșit prost la locale, eu nu exclud un scor bun la parlamentare, împreună, pentru că pot să ia voturi de la PSD. Acum nu au luat voturi de PSD, da rei trec totuși partid de stânga. Unindu-se nu se mai impart voturile. O mare problemă la aceste locale a fost împărțirea voturilor. Acolo unde voturile s-au împărțit în partea stângă, automat a câștigat dreapta și invers”.
Locul 2 – Adrian Marinescu, medic la Institutul Matei Balș
“Este unul dintre cei care pot să vorbească despre COVID fără să ne sperie. Eu nu-l înscriu în rândul cioclilor apocaliptici, Musta, Raed Arafat, care atunci când apar, o luăm la fugă, panicarzi. E foarte important ca medic să dai un semnal de calm. Este foarte important semnalul de optimism al medicului. Dacă vin cioclii apocaliptici și ne spun gata, ne omoară pandemia, o să ne omoare. Dl Adrian Marinescu mai lasă o rază de optimism în chestiunea asta”.
Locul 1-Renate Weber, Avocatul Poporului
“Postul de Avocat al Poporului a fost mereu un post de sinecure. Ghinionul celor care au trimis-o pe Renate Wber este că ea și-a luat postul în serios. Are și o experiență de ONG-ist și acum, spre disperarea actualei puteri, ea vrea să luăm măsuri, dar respectând totuși și legea. Ea a întrebat care e temeiul legal pentru care polițiștii în civil pot să dea amenzi și normal era ca premierul, ca un om democrat, să spune că există o lege. Nu, el a zis <nu ținem cont, hai să mergem mai departe>. Renate Weber a ridicat și problema numărului de oameni care merg la vot. Noi, de la suspendarea lui Băsescu, nu știm câți suntem. Există suspiciunea că e o rezervă de două milioane de voturi care e folosită prin soft. În momentul în care la vot noi suntem considerați 22 de milioane, dar de fapt suntem 20, atunci ai o marjă de 2 milioane, pe care poți să o folosești”.